luni, 10 octombrie 2016
duminică, 9 octombrie 2016
marți, 4 octombrie 2016
La-nceputul serilor - Nichita Stănescu
La-nceputul serilor
„Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.
Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.
Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită
din a timpului curgătoare putere.
Simţeam că pot adormi, visând stele locuite.
Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,
aş fi putut împinge nopţile-ncremenite
ca pe-o elice-naintând, spre soare.
Şi numai sentimentul acesta îmi da fericire,
numai gândul ca sunt şi că eşti.
Sprijineam pe ţârâitul greerilor coviltire,
sub care beam azurul decantat în ceşti.
Şi când sfârşeam cuvintele, inventam altele.
Şi când se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,
şi când orele se-verzeau ca smaraldele,
ne bronzam la lumina dragostei noastre.
... Dar tot timpul suna ceva... ceva răsuna,
un cântec de iarba cosită, de taciturne mări,
în care inima de-atunci îşi revărsa
meandrele pierdutelor candori.”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
#Binedeștiut# Preotul paroh Gabriel Cazacu, de la Mănăstirea Cașin din București, a explicat pentru „Adevărul” de ce Adormirea Maicii Domnu... -
Ninge, ninge ninge ninge viscoleste si zapada mereu creste vantul bate lasa bata mergem cu toti la olalta hainel...
-
𝐂𝐄-𝐈 𝐁𝐈𝐒𝐄𝐑𝐈𝐂𝐀 ? 𝑪𝒆-𝒊 𝑩𝒊𝒔𝒆𝒓𝒊𝒄𝒂 ? E RAI ! Cu parfum de flori de mai Este cerul pe pământ, în mireasma de Duh Sfânt....
