Te duci, copilărie... poezie de Radu Pietreanu

Te duci, copilărie... Motto: Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil, Aş da orice pe lume să redevin copil. Zburdam prin curtea plină cu raţe şi găini Trăiau pe-atunci părinţii şi rude şi vecini, Mi le-ai luat pe toate şi-o lacrimă îmi storci, Te duci, copilărie, şi nu te mai întorci. Nu mai există basme, nici eu nu mai exist, Balaurul e şmecher, iar Făt Frumos e trist, S-au inventat claxoane, adio zurgălăi, Te duci, copilărie, cu toţi eroii tăi. Un prof ce ne-nvăţase cum să plantăm stejari, A defrişat pădurea vânzând-o pe dolari, Cu cât urcăm în vârstă ne suntem mai străini, Te duci, copilărie, şi devenim haini.

„Când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă“

Arsenie Boca (dreapta) alături de Dumitru Stăniloae (stânga)  FOTO Fundaţia„ARSENIE BOCA“  Citeste mai mult: adev.ro Iată povestirea spusă de părintele Arsenie Boca:  „O familie a plecat într-o excursie în Anglia pentru a cumpăra ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversări de la căsătorie. Şi soţiei şi soţului le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, obiecte ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat: „Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!”. În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: ‒ Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: „Încă nu!”. Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. „Opreşte! Ameţesc! O să-mi fie rău!”, am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit: „Încă nu”. M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit şi m-a modelat, până a obţinut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor.

O urare de suflet pentru sarbatoritii de astazi...Sf.Gheorghe"

Luna in camp

Legenda gladiolei

Numele gladiolei deriva din cuvantul latin "Gladius", insemnand "spada", numele referindu-se la forma frunzei. "Gladius" este si radacina cuvantului gladiator, soldat roman. De aici provine porecla gladiolei, de "Floare a gladiatorului". In trecutul indepartat, gladiola era socotita planta victoriei, deoarece era purtata in razboaie.

O dragoste eterna - Mihai Eminescu si Veronica Micle

Poezia "Atât de frageã" , este scrisa in anul 1876, dar publicata 3 ani mai tarziu in 1879. Poezia a fost scrisa in perioada Veroniana, 1873-1877. Nimeni niciodata nu are sa gaseasca cuvintele potrivite pentru a descrie aceasta mare iubire. Nu exista astfel de cuvinte. Dragostea lor este mai presus de capacitatea umana de a descrie acest sentiment. Putini sunt in ziua de azi atat de binecuvantati sa-si gaseasca sufletul pereche. Pentru ca exista si povestea lor de iubire este dovada vie a acestui lucru. Poate ca se intampla atunci cand nu te astepti sa se intample. Poate nici nu crezi ca exista asa ceva. Poate cautam cand nu trebuie sa cautam nimic ci doar sa asteptam sa ne gaseasca. Tind sa cred ca pentru Veronica, Eminescu a reprezentat rasplata tuturor sacrificiilor facute. Casatorita la 14 ani si cu copilaria pierduta...Pentru o inima atat de inflacarata si dornica de iubire, Eminescu a reprezentat totul. Si Veronica...Veronica a fost pentru Eminescu, muza, ingerul, demonul...singura lui fericire si motivul intregii lui existente. In profida greutatilor soartei, s-au iubit in viata si dincolo de ea. Poate ca lumea asta nu a fost demna de a gazdui ceva atat de frumos si atunci totul trebuia sa se mute acolo unde exista eternitate pentru eternitate.

Primul film documentar despre Mihai Eminescu (1914).

Un documentar filmat în urmă cu 100 de ani despre viaţa lui Mihai Eminescu şi a celor mai apropiaţi oameni din existenţa poetului, Veronica Micle şi Ion Creangă, a fost descoperit în Arhiva Naţională de Filme. Documentarul a fost realizat de Octav Minar, pseudonimul literar a lui Octav Popovici (1886 – 1967), unul dintre primii şi cei mai importanţi cercetători ai vieţii lui Mihai Eminescu. Filmările au fost făcute pe parcursul anului 1914 în principal în judeţele Botoşani, Neamţ şi Iaşi, dar documentarul conţine şi imagini filmate în Italia şi Egipt. Primul film dedicat poetului şi prietenilor săi a fost intitulat “Eminescu, Veronica, Creangă” şi a avut premiera pe 15 ianuarie 1915, cu ocazia împlinirii a 65 de ani de naşterea lui Eminescu, în sala Ateneului Român. Au participat la prezentarea oficială, printre alţii, Barbu Ştefănescu Delavrancea, George Enescu sau Maria Ventura.