Busuiocul, planta magica a Sfantului Gheorghe.

 

Busuiocul, planta magica a Sfantului Gheorghe.Despre busuioc se spune ca este planta magica a Sfantului Gheorghe. Traditia spune ca semintele sa fie rasadite de Dragobete, pe 24 februarie, iar firele crescute in casa sa fie plantate in pamantul din gradina in dimineata zilei de Sfantul Gheorghe, inainte de rasaritul soarelui. Busuiocul plantat in ziua de Sfantul Gheorghe este dus la biserica si folosit pentru a imprastia stropi de Agheazama

Îmi place tăcerea...

 

Îmi place tăcerea...

"Îmi place compania ei, şi mă conversez cu ea

despre una, despre alta.

Ea mă înţelege, este cel mai bun confident,

nu mă bârfeşte, nu mă jigneşte

niciodată.

Mă iubeşte aşa cum sunt...

iar eu, la rândul meu, nu o contrazic

niciodată.

O respect – întotdeauna - tăcând!"

Viorel Vintilă

Și pulbere țărînă din tine se alege.....

 "Și pulbere țărînă din tine se alege

Căci asta e a lumii nestrămutată lege.

Nimicul te aduce, nimicul te reia

Nimic din tine-n urmă nu va rămînea''.

Veronica Micle

Veronica Micle, n. Ana Câmpeanu[1], (n. 22 aprilie 1850, Năsăud; d. 3 august 1889, Văratec) a fost o poetă română.[2] A publicat poezii, nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii. E cunoscută publicului larg în special datorită relației cu Mihai Eminescu.

Şcoala primară (timp în care îşi schimbă numele din Ana în Veronica) şi Şcoala Centrală de Fete din Iaşi, pe care o absolvă în 1863. Un an mai târziu se căsătoreşte cu Ştefan Micle - profesor la Universitatea din Iaşi. A avut două fete: Virginia, poetă, căsătorită cu Ed. Gruber, şi Valeria, cântăreaţă de operă, sub pseudonimul artistic Hilda. În 1872, la Viena, îl cunoaşte pe M. Eminescu, de care se va ataşa printr-o afecţiune ce îi va marca în chip dureros existenţa. Ştefan Micle moare în 1879, lăsând-o într-o situaţie materială destul de grea. În 1887 se mută la Bucureşti, încercând să-l sprijine sufleteşte pe Eminescu. După moartea poetului, în 1889, se retrage la Mănăstirea Văratec, unde alcătuieşte un album intitulat Dragoste şi Poezie, în care a transcris versuri proprii sau unele din poeziile lui Eminescu, ce i-au fost dedicate, însoţindu-le de comentarii. Veronica Micle moare în acelaşi an şi este înmormântată în incinta acestei aşezări monahale.

Înţelepciune

 

Înţelepciune

Înţelepciune este sã respiri

Uşor, şi dupã lacrimi sã zâmbeşti,

Petalele ce cad din trandafiri

Şi nu s-aud când mor, sã le iubeşti.

Priveşte pomii drepţi din bãtãturã -

Ei catã totdeauna cãtre cer,

Şi-n ruga lor cea verde parcã cer

Mai multã ploaie, mai puţinã urã.

Nu te gândi la mâine, nici la ieri.

Poate naintea spicelor sã cazi,

Stãpâni când nu suntem decât pe azi,

Nu te gândi la mâine, nici la ieri.

Magda Isanos

LA MULTI ANI!!

 Ziua numelui sa fie luminoasa și să se prelungeasca in multe altele aducătoare de bucurii!

La mulţi ani !

"Sfantul Mare Mucenic Gheorghe este cinstit pe 23 aprilie. S-a nascut in Capadocia si este numit "Purtator de biruinta", cuvinte care ne descopera ca nu prin propriile sale puteri a iesit invingator din lupta cu raul. "Purtator de biruinta" arata ca biruinta vine de la altcineva, de la Hristos, si ca el doar si-o insuseste, ca este doar vasul care poarta biruinta."

In fiecare an pe 23 aprilie sarbatorim Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

 

In fiecare an pe 23 aprilie sarbatorim Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Sfantul Mucenic Gheorghe s-a nascut in Capadocia, intr-o familie crestina, si a trait in timpul domniei imparatului Diocletian. Inca de tanar ramane fara tatal sau, care a murit marturisind credinta crestina. Impreuna cu mama sa, se muta in Palestina. Urmeaza cariera militara, ajungand comandant in armata imparatului Diocletian. In anul 303, cand imparatul a inceput persecutiile impotriva crestinilor, Sfantul Gheorghe a marturisit chiar inaintea lui Diocletian credinta in Hristos.

Dupa ce a fost supus la numeroase chinuri, a fost condamnat la moarte prin decapitare in anul 303, in ziua de 23 aprilie. Tot acum, au primit moarte muceniceasca Glicherie, Valeriu, Donat, Terin si Alexandra, sotia imparatului Diocletian, care trecusera la credinta crestina, dupa ce, pentru rugaciunile Sfantului Gheorghe, Dumnezeu a inviat un mort. Si dupa moarte, sfantul s-a aratat facator de minuni fiind grabnic ajutator celor ce il cheama in rugaciuni.

Evlavia crestinilor pentru Sfantul Mucenic Gheorghe se vede si astazi in numarul mare de biserici si manastiri care ii sunt inchinate, precum si prin numarul insemnat de oameni care ii poarta numele.

Sursa CrestinOrtodox.ro

CHIAR DACĂ PLOUĂ

CHIAR DACĂ PLOUĂ

Cad stropi din cer și ce-i dacă mai plouă?

Că tot culoare punem pe cojile de ouă.

Poate ploua un secol, că nouă nu ne pasă

Când la un loc familia s-a adunat acasă.

Ciocnim și ouă roșii dar și pline pahare,

Afară dacă plouă, nici capul nu ne doare,

Avem îndestulare în suflet și pe masă,

E timp urât afară, dar ce frumos în casă!

Ne bucurăm cu toții, cum datina ne cere,

Pentru Hristos prea bunul și pentru Înviere

În cinstea primăverii înmuguresc copacii,

Mireasmă și când plouă împrăștie cozonacii.

De sărbătoare brazii înveșmântați în cetini

Adastă iepurașii copiilor prieteni,

Chiar dacă-n lume plouă, nu este nici o dramă

Domnul Iisus învie, tot Paștele se cheamă.

Cea mai puternică traumă psihică este umilirea.

 "Cea mai puternică traumă psihică este umilirea. Creierul poate procesa orice informație. El poate prelua din orice experiență o lecție de viață. Problema însă este că umilirea nu te poate învăța nimic util.Umilirea este o reacție unilaterală. Poți umili o persoană doar cu condiția că ea nu va riposta. Din acest motiv, cel mai des sunt umiliți copiii și persoanele care sunt nevoite să tacă. De regulă, aceste persoane, atunci când sunt umilite, plâng sau zâmbesc prostesc, fugind de o confruntare.Trebuie să reții că persoanele care își permit să -i umilească pe alții sunt niște fricoși și lași. "

Legenda Iepurasului de Paste

 Legenda Iepurasului de Paste

Cu multi, foarte multi ani in urma, intr-o poienita dintr-o frumoasa padure plina de animalute a aparut o pasare. Aceasta pasare era deosebit de frumoasa, cu penele in toate culorile curcubeului si cu triluri angelice, cum nu se auzisera mai frumoase. Glasul ei era atat de cristalin, incat pana si vantul se oprea, pentru a strange minunatele triluri, ca sa le poarte mai apoi printre frunze si flori prin toata padurea, cat mai departe in lume. Nimeni nu stia de unde a venit aceasta pasare si cat avea sa ramana in acea poienita, insa toate animalutele din padure o iubeau pentru ca le incanta in fiecare zi cu cantecele ei fermecatoare. Frumoasa faptura si-a facut cuib in mijlocul poienitei, in scorbura celui mai vechi copac. Acolo isi ducea ea traiul, cantand in fiecare zi, de dimineata pana seara, strangand in jurul copacului o multime de animale venite de departe sa o asculte. Animalele erau deosebit de incantate de trilurile pasarii. Asa decurgea fiecare zi in padurice de cand se instalase pasarea maiastra. Iarna tocmai trecuse si zilele cu soare erau tot mai dese, prilej de bucurie pentru intreaga padure si de cantec pentru misterioasa pasare. Insa, intr-o zi, nimeni nu stie cum si cand exact, animalele padurii au gasit pasarea frumos colorata cazuta langa batranul copac, ranita, scotand gemete de durere ... gata sa moara! Speriate ca s-ar putea intampla ce era mai rau, toate animalutele au dat fuga la templul Zeitei Lunii, Eostre, rugandu-se fiecare ca aceasta sa faca o minune si sa salveze maiastra pasare. Eostre le-a auzit ruga si a coborat sa vada ce poate face si tare s-a mai intristat zeita! Daca ar fi avut puteri tamaduitoare, ar fi vindecat-o pe loc. A ingrijit aceasta pasare cum s-a priceput ea mai bine. In fiecare zi ii spala ranile si ii dadea sa manance din mancarea zeilor. Si, minune, dupa un timp, pasarea a inceput sa prinda puteri. Zeita s-a bucurat nespus. Dupa alte cateva zile pasarea era complet refacuta. Atunci zeita a luat-o si a aruncat-o spre cer. Dar pasarea a cazut la picioarele zeitei, pentru ca nu mai putea sa zboare. Fusese salvata, dar o asteptau alte primejdii: animalele infometate ale padurii. Zeita a inteles acest lucru si a transformat pasarea in iepuroaica. Nu mai putea zbura, in schimb se putea salva alergand foarte repede. Iepuroaica si-a pastrat insa obiceiul de a face oua. Si astfel, de atunci, in semn de multumire, in fiecare primavara, cand are loc echinoctiul, Iepurasul ii duce Zeitei Lunii un dar constand in ouale sale pe care le picteaza in culorile curcubeului. Si pentru ca iepurasul este o fiinta iubitoare, s-a gandit sa imparta frumoasele sale oua si alte daruri celor necajiti si copiilor care au fost cuminti si care fac fapte bune. Astfel, in fiecare an Iepurasul vine cu mici cadouri pentru copii, lasa ouale pe masa de Paste sau le ascunde in gradina printre flori ori le aseaza frumos in cuiburile ce sunt pregatite special pentru el. Si fiindca iubeste copiii, Iepurasul aduce special pentru acestia oua din ciocolata si alte surprize, sperand ca si in anul ce vine sa fie la fel de cuminti. Iepurasul anunta venirea vremurilor frumoase, calde, reinvierea naturii, aduce noroc, bucurie, bogatie si mesajul crestin al invierii lui Hristos.

Legenda rândunelelor

  Legenda rândunelelor – În clipa în care Iisus a murit, de durere, rândunelele au îmbrăcat mantia lor neagră, de doliu, şi aşa au rămas pâna în zilele noastre

Se spune ca, pe când era copil, Mântuitorul Iisus era tare bun cu toate vietăţile, fie ele cât de mărunte.

Într-o zi, pe când avea numai câţiva aniţori, stătea pe malul unei ape şi se juca cu mâlul moale, modelând din el mici păsarele, pe care le aşeza apoi să se usuce la soare.

Trecând pe acolo un fariseu rău la suflet şi vrând să râdă de copilul ce se juca atât de cuminte, a vrut să lovească păsarile de lut cu piciorul.

Văzând ce vrea să facă, într-o clipă Iisus a lovit pământul cu palma lui mică şi, dintr-o dată, păsarile au prins viaţă şi si-au luat zborul, ciripind vesele şi jucăuşe.

Fariseul a rămas uimit, nemaiştiind ce să creadă!…

Aşa au apărut rândunelele, dar mai întâi ele nu aveau penele negre.

Treizeci de ani mai târziu, când Mantuitorul se afla răstignit pe Cruce, micile păsari nu l-au uitat pe cel ce le-a dat viaţă şi, venind şi aşezându-se pe braţele crucii şi pe capul şi pe umerii lui Iisus, încercau să smulgă cu cioculeţele lor mici ghimpii din cununa de spini a Mântuitorului, măcar cu atât să-i îndulcească chinul celui ce nu greşise niciodată nimănui.

În clipa în care Iisus a murit, de durere, rândunelele au îmbrăcat mantia lor neagră, de doliu, şi aşa au rămas pâna în zilele noastre, păsari binecuvântate de Dumnezeu şi iubite de oameni.

La multi ani!,

 

Una dintre cele mai importante legi ale psihologiei

: “Expresia verbală a iubirii, simpatiei și admirației intensifică energia vitală a celui care o ascultă. Iar cuvintele rele reduc din energie.”