Fii intotdeauna ceea ce esti si daca ceea ce esti nu este indeajuns pentru "cineva", inseamna ca acel "cineva" nu este indeajuns pentru tine...
miercuri, 4 noiembrie 2020
Maxima zilei
Maxima zilei „ Educația, de cele mai multe ori, e numai pojghița sub care se desfășoară în liniște, pe încetul, firea cea adevărată.” N.Iorga
Nostalgie
Nostalgie
Afară plouă ca şi toamna şi-i urât
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.
În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.
Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând,
În mine nu mai este niciun gând.
Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.
Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.
Rămân uitându-mă pe geam ca după tine,
Şi tot aştept pe cineva de nu mai vine.
poezie celebră de Demostene Botez
Nu m-am născut ca să le știu pe toate
Nu m-am născut ca să le știu pe toate
Dar pot să-nvăț mereu câte ceva,
Să las un zâmbet acolo un’ se poate
Și să respect, nu-i greu a învăța.
Nu m-am născut ca să le-nvăț pe toate
Nu aș avea puterea să o fac,
Dar să fac bine, și-n vreme adunate,
Pot să le vin tristeților de hac.
Nu m-am născut să le rezolv pe toate
Când nu m-aștept, și-n cale-mi se ivesc,
Să le cuprind cu liniștea din noapte
Mi-e mult mai bine, și-așa mă liniștesc.
Nu m-am născut să fiu doar o visare,
Cum nici doar ropot de furtuni să fiu,
Dar lâng-o stea să fiu o-ngemănare
De dor nebun și viscol, pot și știu.
Nu m-am născut să fiu un soare-n noapte
Și nici Luceafărul în plină zi,
Dar m-am născut iubind visări și șoapte,
Și am să-nvăț și fericită-a fi.
Nu m-am născut știindu-le pe toate,
Dar am să-nvăț, căci dacă vrei, se poate!
Clipe dintr-un destin
- Lili Șipoteanu -
Dar pot să-nvăț mereu câte ceva,
Să las un zâmbet acolo un’ se poate
Și să respect, nu-i greu a învăța.
Nu m-am născut ca să le-nvăț pe toate
Nu aș avea puterea să o fac,
Dar să fac bine, și-n vreme adunate,
Pot să le vin tristeților de hac.
Nu m-am născut să le rezolv pe toate
Când nu m-aștept, și-n cale-mi se ivesc,
Să le cuprind cu liniștea din noapte
Mi-e mult mai bine, și-așa mă liniștesc.
Nu m-am născut să fiu doar o visare,
Cum nici doar ropot de furtuni să fiu,
Dar lâng-o stea să fiu o-ngemănare
De dor nebun și viscol, pot și știu.
Nu m-am născut să fiu un soare-n noapte
Și nici Luceafărul în plină zi,
Dar m-am născut iubind visări și șoapte,
Și am să-nvăț și fericită-a fi.
Nu m-am născut știindu-le pe toate,
Dar am să-nvăț, căci dacă vrei, se poate!
Clipe dintr-un destin
- Lili Șipoteanu -
Vezi mai puţin
duminică, 25 octombrie 2020
Buna dimineata!"
Codrii de Argint alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip forestier), situată în județul Neamț, pe teritoriul administrativ al comunei Agapia.Aria naturala (de interes forestier si peisagistic) cunoscuta si sub denumirea de „Padurea de Argint Varatec”, se afla in partea central-nordica a judetului Neamt si cea nord-estica a satului Varatec in imediata apropiere a drumului national DN15G (Valea Seaca – Varatec), pe terasa inferioara a paraului Topolita la altitudinea de 540 m.
Rezervatia naturala cu o suprafata de 2 hectare a fost declarata arie protejata prin Legea nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national – Sectiunea a III-a – zone protejate) si reprezinta o zona impadurita, avand rol de protectie pentru specii arboricole de mesteacan (Betula pendula) secular.Zona a jucat un rol in creatia poetului Mihai Eminescu, fiind un izvor de inspiratie pentru acesta.
La asfintit se poate admira sub lumina razelor de soare „vazduhul tamaiet” descris de Mihai Eminescu in „Calin – file de poveste”.
De treci codrii de arama de departe vezi albind/ Si-auzi mandra glasuire a padurii de argint
Mihai Eminescu – „Calin, file de poveste” VIII
Toamna, odata cu schimbarea culorii frunzelor, peisajele au culori care fac peisajul sa para de poveste.
Langa rauri argintoase, care misca-n mii de valuri/ A lor glasuri inmiite, printre codri, printre dealuri,/ Printre bolti sapate-n munte, lunecand intunecos,/ Acolo-s dumbravi de aur cu poiene constelate,/ Codrii de argint ce misca a lor ramuri luminate/ Si paduri de-arama rosa rasunand armonios.
Mihai Eminescu – „Memento mori”
Liniştea gândului
Când şoaptele nopţii împacă
Liniştea pătrunsă în gând,
Dorul în vise se-mbracă
Chem gândul prin gândul din gând
Revin din adâncuri spre tine chemări,
Se scurg spre mine tăceri, însumând
În sufletul ce-mi plânge de dor, aşteptări.
poezie de Ioan Marginean
duminică, 5 ianuarie 2020
Botezul Domnului nostru Iisus Hristos,
La 6 ianuarie credinciosii ortodocsi praznuiesc Botezul Domnului nostru Iisus Hristos,
sarbatoare numita si Epifania sau Dumnezeiasca Aratare.

Ajun de Boboteaza
Azi e-Ajun de Bobotează
Și-amiroase-a busuioc,
Duhul să vă aibă-n pază,
Să vă fie-n orice loc,
Să vă fie cu temei
Ziua toată, viața toată,
Până-n marginile ei
Ca agheasma de curat

Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Definiția prieteniei -
"Dacă într-o zi îți vine să plângi, caută-mă… Nu promit să te fac să râzi, dar pot să plâng cu tine. Dacă într-o zi îți vine să fugi, c...

-
Ninge, ninge ninge ninge viscoleste si zapada mereu creste vantul bate lasa bata mergem cu toti la olalta hainel...
-
Un secret mi-a spus bunica: „Crizantema, tufănica, Flori de toamnă se numesc, Că atunci ele-nfloresc.” Dar vă spun acum ...
-
Satul meu Mi-e dor de satu-n care m-am născut. Îl port ,mereu, la mine-n gând. Uliţa copilăriei,îndepărtată, În satu-n care...