Ce faci azi? "- Învăț, răspunse copilul. - Iubesc, răspunse tânărul. - Adun clipele fericite și le strâng la piept ca pe o comoară, spuse bătrânul."

Speranță,de dorință,de iubire si tot ce te-a suparat se va transforma in clipe de fericire

De vor veni Supărările, să nu le permiți să-ți tulbure liniștea.Să fii mereu senina si buna.  De vor veni Grijile, să-ți pui la poartă de pază un zâmbet, sau poate două. Sunt câini credincioși care sfâșie hoții de vise. De va veni Deznădejdea, să o alungi cu ramuri de Speranță, acele ramuri crude nasc veșnic mugurii.Să le fluturi de trei ori spre răsărit să li se împrăștie parfumul de tămâie. De vor veni Tristețile să te prinzi de mână cu Copilăria, să o ții strâns și să nu-i dai drumul. O să te molipsești cât ai clipi de Speranță,de dorință,de iubire si tot ce te-a suparat se va transforma in clipe de fericire, in clipe frumoase de neuitat a timpului trecut,prezent si viitor !! ”

SUB VISCOL… Victor Burde

SUB VISCOL… Victor Burde Cinsteşte-mă iubito cu-n pahar! Afară, noptea-n viscol se avântă Şi dacă ai, dă-mi şi-un felinar Să pot ghici cumva poteca strâmtă. Venind prin codru, am întâlnit un om, Purtând pe el o haină cenuşie Se odihnea sub creanga unui pom Şi avea sub braţ un capăt de frânghie. L-am salutat în trecere, tăcut. Bătea un vânt năpraznic cu ninsoare Nu mi-a răspuns - ori nu m-o fi văzut- Şi-ncet, încet, a dispărut în zare. M-aş duce ca să văd de mai e viu, Sau să-l ajut c-o vorbă înţeleaptă Deşi sălbatic urlă lupii, a pustiu, Chemându-se să se adune-n haită. Mi-a dat femeia felinaru-aprins, Pornesc cu greu prin viscol spre pădure, Mă rog ca de urgie - să nu pot fi invins Şi pavăză-mi stă vechea mea secure!

24 ianuarie 1859: „Mica Unire”, primul pas spre România

În 1858, Convenția de la Paris a stabilit mai multe prevederi referitoare la principatele române, dintre care cea mai semnificativă a fost unirea parțială a principatelor Moldovei și Valahiei sub denumirea „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”, care rămâneau sub suzeranitatea „Maiestății Sale Sultanul” și sub protecția Marilor Puteri. Unirea propusă aici s-a dovedit a fi mai degrabă una formală, cele două principate urmând să funcționeze separat în mare parte, ca până atunci, cu doar câteva puncte comune: o Comisie Centrală la Focșani, care reprezenta un fel de Parlament mai mic, Înalta Curte de Justiție și Casație și Armata. Capitalele rămâneau aceleași, la București și Iași, și se intenționa ca domnitorii să fie diferiți. , Surpriza alegerilor domnitorilor din cele două principate În anul următor, în data de 5/17 ianuarie 1859, au fost organizate alegeri la Iași, în Moldova, iar noul domnitor a fost desemnat Alexandru Ioan Cuza. Peste o săptămână, în 12/24 ianuarie 1859, au avut loc alegeri și la București, iar profitând de faptul că Marile Puteri nu specificau clar că principatele române nu pot fi conduse de același domnitor, și aici a fost ales tot Alexandru Ioan Cuza. Puse în fața faptului împlinit, Marile Puteri au avut brusc de a face cu două principate conduse de același domnitor. Marele merit al lui Cuza a fost că a reușit să aducă recunoașterea internațională a Unirii Principatelor Române și, prin reformele sale din toate domeniile, a pus bazele statului român modern. Noua țară a început să se numească România abia după abdicarea lui Cuza, din anul 1866, când a fost redactată prima constituție. În tot acest timp, în care două dintre principatele române au reușit să se unească, Transilvania se afla sub stăpânire austriacă, iar din 1867, sub dominație austro-ungară, până în 1918, când a avut loc Marea Unire de la Alba Iulia.

Hora Unirii

Hai să dăm mână cu mână Cei cu inima română, Să-nvârtim hora frăţiei Pe pământul României! Iarba rea din holde piară! Piară duşmănia-n ţară! Între noi să nu mai fie Decât flori şi armonie! Măi muntene, măi vecine Vină să te prinzi cu mine Şi la viaţă cu unire Şi la moarte cu-nfrăţire!

Vis....de Al. O. Teodoreanu

Vis Al. O. Teodoreanu În urma ta... pe uliţi vechi... mă strecuram... Plecau cocori... în zări de fum... se întomna... Păşeam încet... păşeam sfios... în urma ta... Când ai intrat... să mi te-arăţi... zâmbind la geam… Treceau drumeţi... treceau grăbiţi... era târziu... Iar prin ogrăzi... ţipau stejari... sub ferestrău... Eu am rămas... înmărmurit... sub geamul tău... S-a-ntunecat... şi s-a făcut... pustiu... pustiu... Pe urmă lună... frunze moarte... surd tumult... Şi chipul tău... în discul ei... s-a oglindit... Mi-ai aruncat... un trandafir... îngălbenit... Atât a fost... atâta tot... demult... demult...

Sufletul.....de Lili Șipoteanu

Sufletul
Ce-i sufletul de-oftează și-i uneori răpus
De-o vorbă, de-o privire, de-o faptă fără timp?

Se-ascunde-n frunza vremii, de multe ori, în plâns,
Cu răni ce nu se văd, dar nasc un anotimp.
Ce-i sufletul de știe să ducă o povară
Ce nimeni, niciodată, că poate, nu credea?

Îngenunchează-n lacrimi a nu știu câta oară,
D-apucă de mâini cerul și se ridic-așa.
Ce-i sufletul de tace atunci când grea durere
Încet îl tot îmbracă în mantia-i de foc?

Nimic nu ia în seamă căci are a lui vrere,
Șă-și împlinească-n vreme fărâma de noroc.
Ce-i sufletul când multe răbdarea îi încearcă,
Și cum de reușește să fie neânvins?

Și totuși vine-o vreme când toate îl încarcă
Și pleacă printre stele să stea pe veci ascuns.
Ce-i sufletul de-oftează, de tace și de rabdă,
În toate ale vieții ce date ni-s a fi?

’i-un munte de iubire care nu trece-n grabă,
Dar care dă frumosul și sensu-n a trăi!

lnca o pierdere!!!! Un mare actor al scenei Romanesti!!!!!!!

La steaua

"La steaua care-a răsărit  E-o cale-atât de lungă,  Că mii de ani i-au trebuit Luminii să ne-ajungă."..... O, ramai, ramai cu mine,  Te iubesc atat de mult!  Ale tale doruri toate  Numai eu stiu sa le-ascult"

Mihai Eminescu - Rugaciune

Mihai Eminescu - Rugaciune Craiasa, alegandu-te Ingenunchiem, rugandu-te: Inalta-ne, ne mantuie Din valul ce ne bantuie; Fii scut de intarire Si zid de mantuire,  Privirea-ti adorata Asupra-ne coboara O, maica prea curata Si pururea fecioara,  Marie! Noi ce din mila sfantului Umbra facem pamantului Rugamu-ne-ndurarilor,  Luceafarului marilor; Asculta-a noastre plangeri,  Regina peste ingeri,  Din neguri te arata,  Lumina dulce, clara,  O, maica prea curata Si pururea fecioara,  Marie!

Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al şapte-lea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Îşi petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părinteasca şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura. Această stare o evocă cu adîncă nostalgie în poezia de mai târziu ("Fiind băiat…” sau "O, rămîi").

„Era izbitor de frumos. Chipul lui ne minuna”

„Era izbitor de frumos.  Chipul lui ne minuna” În opinia istoricului, Mihai Eminescu impresiona la prima vedere, avea o charismă extraordinară şi un fizic foarte plăcut. Gheorghe Median a găsit, în cercetările sale, mărturia unui văr al lui Eminescu, Mihai Mavrodin, care, printr-un articol din presa vremii, vine să susţină această părere. „Şi astăzi, chipul lui minunat îmi stă în minte. L-am văzut şi eu…. era izbitor de frumos. Era imposibil să apară într-o sală, fără ca fiinţa sa să atragă privirile chiar ale celor ce nu-l cunoşteau. Chipul lui ne minuna şi pe noi, copiii”, scria Mihai Mavrodin într-un articol din anul 1929, din ziarul botoşănean „Ştirea“. Despre imaginea Luceafărului, dincolo de singurele fotografii cunoscute, apare şi o descriere a unui bun prieten a lui Eminescu, fost coleg de clasă la şcoala din Cernăuţi, şi, mai apoi, la Universitatea din Viena, Teodor Ştefanelli. „Avea statură mijlocie, era cam lat în spate, dar totul era proporţionat. Avea ochii negri şi adânci. Purta mustaţă, rar o rădea”, spune Ştefanelli în cartea sa „Amintiri despre Eminescu”.

,,Fericirea e ca o capodoperă: la cea mai mică eroare se denaturează, cea mai mică șovăială o modifică, cea mai mică lipsă de finețe o sluțește, cea mai mică prostie o amorțește.'' Margurite Yourcenar

10 adevaruri rostite de Eminescu

10 adevaruri rostite de Eminescu Din când în când, e bine să ne reamintim… Și, poate, ar fi bine să reamintim și altora unele dintre adevărurile rostite de Mihai Eminescu. Adevăruri care, iată, sunt și astăzi la fel de necesare. 1. “Fără muncă nu există bunăstare, fără adevăr nu există cultură.” 2. “Nivelul culturii generale a naţiei nu-l poate ridica nimeni cu umărul, timpul şi munca umplu neajunsurile.” 3. “Școala va fi școală când omul va fi om şi statul va fi stat.” 4. “Arta de a guverna e în România sinonimă cu arta de a amăgi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice.” 5. “S-au zidit fără îndoială multe palate în Bucureşti, s-a înmulţit numărul acelora care trăiesc numai în capitală sau numai în străinătate; ţara munceşte înzecit pentru a întreţine absenteismul şi luxul, precum şi pătura numeroasă de oameni care şi-au făcut din politică o profesie lucrativă.” 6. “De când datează exportul nostru de grâne, de atunci importul de fraze. S’ar putea zice că România a preschimbat păturile adânci şi binecuvântate de Dumnezeu ale ţărânei sale pe vorbe deşerte, pe teorii de gazetă, pe subţiri apucături advocăţeşti ş. a. m. d., căci spiritele cele bune, ce mai sunt în viaţă, le datorim unei epoce cu mult anterioare celei actuale.” 7. “Când vedem dar pe “patrioţi” cumulând câte 5-6 însărcinări publice asupra lor, putem fi de mai înainte siguri că nu-şi îndeplinesc nici una cum se cade.” 8. “Legile unui popor, drepturile sale, nu purced decât din el însuşi.” 9. “În ţara noastră este de ajuns dacă se asigură înaintarea meritului şi a muncii; e destul atâta, şi numai pentru asta se cere reorganizare socială.” 10. “Mulţi lucrează, dar puţini gândesc.”

LA MULŢI ANI, multă sănătate, multe realizări şi tot ce vă doriţi lângă cei dragi.

La Multi Ani !!! Multa sanatate pentru IOANA sI ION .

La multi ani si mult noroc in aceasta zi speciala. Iti dorim sa ti se indeplineasca toate dorintele! Sanatate si numai bucurii

Cerbul cu stea în frunte - Nicolae Labiş

Cerbul cu stea în frunte - Nicolae Labiş A fost odată, într-o pădure,  Un moş bătrân cu baba lui  Trăiau săraci ca vai-de-lume,  În adâncimea codrului Moşul n-aştepta nimica  Şi numai moartea o dorea,  Dar baba ar fi vrut să aibă  Un suflet tânăr lângă ea "Să fie un copil cuminte,  Un căţeluş sau un pisoi,  Că vreau s-aud şi eu cum suflă  O altă viaţă lângă noi." Aşa ofta săraca babă,  Dar moşul nu mai vrea nimic:  "Ce-mi trebuie o grijă nouă?  Sunt pre bătrân şi prea calic." Dar domnul se-ndură de babă  Şi-un pui de cerb i-a dăruit.  Un pui de cerb, cu stea în frunte,  Gonit din codru şi rănit. Săgeata-i străpunsese gâtul -  Din rană sângele-i curgea  Şi lacrimi mari picau din ochii  Frumoşi, rotuzi ca o mărgea. L-a sărutat pe frunte moşul,  Miloasă baba l-a spălat,  L-au îngrijit cu grijă mare  Şi cerbul mi l-au vindecat. Era frumos şi blând săracul,  Zburda mereu din loc în loc,  Venise ca o vrajă nouă  De tinereţe şi noroc. Întinereau văzând cu ochii  Moşneagul şi cu baba lui -  Şi se făcuse luminoasă  Întunecimea codrului. Dar într-o zi trecu pe-acolo  Feciorul unui împărat  Cu ceata de curteni, cu arcuri  Şi cu ogarii la vânat. "Dă-mi mie cerbul tău, bătrâne,  Îţi dau pe el tot ce doreşti"  "Nu pot, și de mi-ai da pe dânsul  Comorile împărăteşti" "Te duc la curtea mea, moşnege,  Cu baba ta, vă fac boieri.  Dă-mi cerbul tău cu stea în frunte  Şi-ţi dau şi cinste şi averi" "Nu-mi trebuie averi şi cinste,  Sunt prea bătrân să le primesc ;  Dar dacă vrea să vină cerbul,  Eu bucuros vi-l dăruiesc." Atunci, minune fără seamăn,  Întreaga lume, ce văzu ?  Văzu cum cerbul dă din coarne  De parc-ar spune: "NU vreau, nu! Nu vreau să vin la curtea voastră  (Deodată cerbul a vorbit)  Tu mă doreşti ca o podoabă,  Ei, sufletul mi l-au dorit Tu m-ai rănit la vânătoare,  Ei rănile mi le-au legat.  În strălucirea curţii tale  Eu m-aş simţi încătuşat. La curtea ta, aş fi o fiară,  O jucărie pentru proşti.  În viaţa lor sunt o lumină  Pe care tu n-ai s-o cunoşti." Plecă, pe gânduri, voievodul  Şi se gândea că nu-i de-ajuns  Să fii bogat, temut şi veşnic  De măreţia ta pătruns Mai trebuie să ai un suflet,  Milos, şi bun, şi iubitor,  De vrei să fii iubit de oameni,  Şi de podoaba codrilor.

Îmi amintesc vara trecuta si toate mirosurile:

flori si muzica

 vals

Flori de camp...

Flori roz delicate ...

;

MARE, MI E DOR DE TINE ATAT DE MULT .!..