miercuri, 6 noiembrie 2024
Te-am căutat Luceafăr blând
Te-am căutat Luceafăr blând
Nu sunt crăiasă din povești
Și nici, o floare albastră ...
Dar aș mai vrea să-mi luminezi,
Dorința verde din fereastră.
La mijloc de codru des ...
Mai cântă somnoroase păsărele,
Mereu de tine îmi amintesc
Și-mi mișcă dorurile mele.
Pe lângă plopii fără soț
Aș vrea să ne-ntâlnim ...
Să scriem împreună un vers,
De dragoste, să ne-amintim.
Trecut-au anii, rând pe rând
Dar steaua ta străluce ...
Tu ești în fiecare gând,
În fiecare vorbă dulce!
Lenuța Bobotan
Mama... George Coșbuc
Mama
George Coșbuc
În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară -
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.
Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.
Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.
Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculţi povestea ei
Şi stai îngândurată.
Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră...
Te uiţi la el şi nu-l ridici,
Şi fetele se miră.
... O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti -
- "Ce vezi? î întreab-o fată.
- "Nimic... Mi s-a părut aşa!
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.
Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
- "Eu simt că voi muri-n c*ând,
Că nu-mi mai sunt în fire...
Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi şi voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.
Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.
Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!
Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat -
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus şi nu mai vine!
Ş-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine.
Ciprian Porumbescu....unul dintre cei mai faimoşi compozitori pe vremea sa.
--Ciprian Porumbescu,
marele compozitor care a fost aruncat în temniţă pentru dragoste de ţară.
Ciprian Porumbescu a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu. A început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi, apoi a continuat la „Konservatorium für Musik und darstellende Kunst” în Viena, cu Anton Bruckner şi Franz Krenn. În această perioadă îl frecventează, la Viena, pe Eusebie Mandicevschi, compozitor bucovinean, cu care se perfecţionează, în particular, la teoria muzicii. Între 1873 şi 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuţi.
A fost unul dintre cei mai faimoşi compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioară si orchestră” op.29, opereta „Crai nou” pusă în scenă pentru prima dată în sala festiva a Gimaziului Românesc din Braşov (astazi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883).
În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic, „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi şi de către Albania, pentru imnul naţional „Hymni i Flamurit”. De asemeni a scris şi melodia fostului imn Trei culori.
În 1878, din cauza unor manifestări patriotice, este întemniţat de reprezentanţii autorităţii austro-ungare. În frigul şi răcoarea temniţei, tuberculoza i s-a agravat. În timpul detenţiei şi-a scris, însă, cele mai bune piese: „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „la malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Gaudeamus Igitur”, „Odă ostaşilor români”. A murit la 29 de ani în Stupca, acum acest sat fiind numit în onoarea sa „Ciprian Porumbescu”.
În scurta lui viaţă, Ciprian Porumbescu, fiul unui preot ortodox, a avut o mare iubire: Berta, fiica unui pastor evanghelic care nu i-a lăsat să fie împreună. Părinţii fetei au adus ca pretext religia şi naţionalitatea. Astfel, în speranţa că îl va uita, şi-au trimis fata în Anglia. Timpul a demonstrat că nu. Se spune că, în ultimele luni de viaţă, Ciprian Porumbescu şi-a cântat la vioară, prin ferestrele larg deschise, iubirea şi tristeţea, încât trecătorii rămâneau înmărmuriţi, uitând să plece...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
Ninge, ninge ninge ninge viscoleste si zapada mereu creste vantul bate lasa bata mergem cu toti la olalta hainel...
-
Un secret mi-a spus bunica: „Crizantema, tufănica, Flori de toamnă se numesc, Că atunci ele-nfloresc.” Dar vă spun acum ...
