Plugușorul nu este doar un obicei. Este o poveste vie, purtată din generație în generație, din vremuri în care oamenii își măsurau viața după pământ, anotimpuri și nădejde.

În noaptea dintre ani, satul românesc se așază într-o liniște aparte. Zăpada scârțâie sub pași, ferestrele luminează cald, iar fumul se ridică drept din hornuri, ca o rugăciune nerostită. În case, bătrânii stau lângă sobă, cu ochii la ușă, așteptând. Nu spun nimic, dar știu: Plugușorul vine.

De departe se aud întâi clopoțeii. Apoi glasurile copiilor, tremurate de frig și emoție, dar pline de viață. Poartă cojoace prea mari pentru umerii lor, căciuli moștenite, bice împletite de tați și bunici. În mâini țin plugul simbolic, semn al muncii, al pâinii și al speranței.

Când ușa se deschide, cuvintele curg ca o binecuvântare:

„Aho, aho, copii și frați…”

Nu sunt doar versuri. Sunt urări pentru rod bogat, pentru sănătate, pentru pace în casă. Sunt gândurile unui neam care a învățat că fără pământ lucrat, fără trudă și fără credință, anul nu poate începe bine.

Într-un colț al casei, o bătrână își face cruce. Își amintește de anii în care ea însăși mergea cu Plugușorul, desculță prin nămeți, cu inima plină. Poate nu mai are pe nimeni, dar în seara asta nu se simte singură. Glasurile copiilor îi aduc aminte că viața merge mai departe.

Plugușorul aduce cu el nu doar urări, ci legătura dintre ieri și mâine. Tatăl își privește copilul și știe că, într-o zi, el va fi cel care va bate din bici. Bunicul zâmbește în tăcere, pentru că știe că tradiția nu s-a pierdut.

Când urătorii pleacă, în urma lor rămâne o liniște plină de sens. Oamenii închid ușa cu grijă, ca și cum ar păstra binecuvântarea înăuntru. Pe masă rămâne colacul, merele, nucile – dar în suflet rămâne ceva mult mai prețios: speranța.

De aceea, Plugușorul dăinuie de veacuri. Pentru că nu vorbește doar despre ogor și recoltă, ci despre oameni, despre muncă, despre credință și despre dorința simplă de a începe un An Nou cu inimă curată.

Și atâta timp cât cineva va mai spune „Aho, aho…”, satul românesc nu va rămâne niciodată fără glas.

Sursa

Internet