1+1 =... noi?.... poezie de Mariana Eftimie Kabbout

...  1+1 =... noi? La mine-n gând o noapte ai uitat,  Când ruginiul toamnei destrămate  A răvăşit destinu-mi deghizat În primăveri şi ierni imaculate... Bat clopote de lut. Ce-a mai rămas? Cine-o fi vrut să bat-a despărţire? Eu chiar n-am vrut s-ascult pământul ars Cerşind ce am crezut c-a fost iubire... Haotic jurământ ai încrustat Pe adormite frunze de petunii... Simţeai cum ard şi brusc m-ai îngheţat  Într-un cristal râvnit de toţi nebunii. Cât de sărac e timpul ce-l mai am! Bogată-i depărtarea că te are…  Prezentul pare-a fi ultimul gram Din mierea care-ai fost. Acum, eşti sare. Da, tu…acelaşi tu pe care-l ştiu, Orbecăind prin ce-a rămas din mine, Mă-ntrebi: unu plus unu…fac?... nu ştiu, Când totu-n jur mă are doar pe mine. Spui că fac doi căci doi am fost... chiar crezi Că poţi s-aduni şi dragostea-mi pierdută? Atunci de ce rămas-au ochii-ţi verzi, O ecuaţie cu o necunoscută...? poezie de Mariana Eftimie Kabbout

De ce ar trebui să citeşti?

Un fermier bătrân locuia alături de nepotul lui într-o fermă din munţi. Bunicul se trezea devreme în fiecare dimineaţă şi citea o carte la masa din bucătărie. Într-o zi nepotul l-a întrebat:  - Bunicule, încerc şi eu să citesc la fel ca tine dar nu înţeleg nimic şi ceea ce înţeleg uit imediat după ce am pus cartea la loc.  - Cu ce te ajută să citeşti cartea aia? Bunicul s-a întors liniştit de la gura sobei în care punea cărbune şi i-a răspuns:  - Ia coşul ăsta cu cărbune, du-te la râu şi adu-mi-l înapoi plin cu apă. Băiatul a făcut după cum i s-a spus, dar toată apa s-a scurs din coş până a reuşit să ajungă acasă. Râzând, bunicul i-a spus:  - Data viitoare va trebui să te mişti puţin mai repede; şi l-a trimis înapoi la râu ca să încerce din nou.  De data asta băiatul a alergat mai repede, dar coşul s-a golit din nou înainte ca el să ajungă acasă. În timp ce îşi trăgea sufletul i-a spus bunicului său că e imposibil să cari apă într-un coş şi că se duce să ia o găleată. Bătrânul i-a zis că nu vrea o găleată cu apă, ci un coş cu apă şi că nu-şi dă silinţa suficient, după care s-a dus afară ca să-l vadă pe băiat cum încearcă din nou. Băiatul avusese destul timp să-şi dea seama că era imposibil, dar voia să-i arate bunicului cum apa o să se scurgă din coş indiferent de cât de repede aleargă înapoi spre casă. A umplut din nou coşul în râu şi a alergat cât de repede a putut. Când a ajuns înapoi la bunicul lui, coşul era iarăşi gol. Fără suflu i-a zis bunicului din nou că e zadarnic.  - Crezi că e zadarnic? i-a spus bătrânul.  - Uită-te la coş. Băiatul s-a uitat la coş şi pentru prima oară şi-a dat seama că acesta era diferit. Dintr-un coş murdar în care se ţinea cărbunele, coşul se schimbase într-unul curat.  Asta se întâmplă când citeşti o carte. S-ar putea să nu înţelegi sau să ţii minte totul. Dar după ce o citeşti, vei fi cu totul schimbat!

Gheorghe Gheorghiu - Ma gandesc la tine

...     La multi ani!

Te duci, copilărie... poezie de Radu Pietreanu

Te duci, copilărie... Motto: Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil, Aş da orice pe lume să redevin copil. Zburdam prin curtea plină cu raţe şi găini Trăiau pe-atunci părinţii şi rude şi vecini, Mi le-ai luat pe toate şi-o lacrimă îmi storci, Te duci, copilărie, şi nu te mai întorci. Nu mai există basme, nici eu nu mai exist, Balaurul e şmecher, iar Făt Frumos e trist, S-au inventat claxoane, adio zurgălăi, Te duci, copilărie, cu toţi eroii tăi. Un prof ce ne-nvăţase cum să plantăm stejari, A defrişat pădurea vânzând-o pe dolari, Cu cât urcăm în vârstă ne suntem mai străini, Te duci, copilărie, şi devenim haini.

„Când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă“

Arsenie Boca (dreapta) alături de Dumitru Stăniloae (stânga)  FOTO Fundaţia„ARSENIE BOCA“  Citeste mai mult: adev.ro Iată povestirea spusă de părintele Arsenie Boca:  „O familie a plecat într-o excursie în Anglia pentru a cumpăra ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversări de la căsătorie. Şi soţiei şi soţului le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, obiecte ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat: „Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!”. În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: ‒ Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: „Încă nu!”. Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. „Opreşte! Ameţesc! O să-mi fie rău!”, am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit: „Încă nu”. M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit şi m-a modelat, până a obţinut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor.

O urare de suflet pentru sarbatoritii de astazi...Sf.Gheorghe"