"Toamna a inceput să picteze; ici - un pic de galben, colo - un pic de portocaliu... A răsturnat borcănelul cu maroniu peste copaci şi frunzele au început să ţipe speriate: ne murdăreşti rochiile verzi cu stropii tăi ciudaţi! Atunci toamna se îmbufnă şi începu să stropească înadins cu zeci de culori peste tot locul. Lacrimi de ciudă reci, cenuşii îi curgeau amestecând huma cu firele de iarbă arse de vânt. Păsările o porniseră în zbor speriate de izbucnirea ei mânioasă, animalele pădurilor se făcură nevăzute prin coclaurile lor ascunse... Şi dintr-o dată Toamna se opri din zbaterea ei. Privi în jur cu un soi de mirare şi chiar cu mândrie. Cum, eu am făcut toate astea? Hmmm, înseamnă că sunt chiar talentată! Şi un zâmbet călduţ îi răsări în ochii ca boaba de strugure..."
