am fasii de suflet raspandite in pareri am cuvinte ce ma curg suvoi prin lume cu lacrima tacerii oglindindu-ma prin tine. Cand privesc absentand golul unui nor ma cuprinde nostalgia unui val de dor zambetul isi culege tristetea ca pe o floare privirea luminoasa se pierde in lacrimare . Cand privesc adanc prin mine , epistolar te zaresc pe tine in chip de rasarit, solitar si cerul se imbraca tandru cu pata de culoare fasii de suflet s-au regasit: e luna , langa soare. Ingrid Balacks Jenifer - Fasii de suflet
"Nu ţin minte când şi cum s-a născut pentru prima oară în mine ideea că orice mi se întâmplă se întâmplă spre binele meu, că, indiferent cât de dramatică, orice întâmplare e o experienţă şi orice experienţă un câştig.
Dar eram încă destul de mică, din moment ce nu-mi doream decât să ajung mare, când, îmi amintesc, mă consolam de orice necaz cu gândul că am mai învăţat ceva şi astfel o să cresc, fără îndoială, mai repede. În orice caz, nimic nu m-a clintit din ciudata mea credinţă şi dacă timpul, trecând, a reuşit totuşi să schimbe ceva, nu esenţa ideii mele a reuşit s-o schimbe, ci finalitatea ei : când mi se întâmplă un necaz, mă consolez cu gândul că am mai învăţat ceva şi astfel o să îmbătrânesc, fără îndoială, mai încet." Ana Blandiana
Flăcări Sunt flacară, sunt jar, sunt pară, merg printre oameni luminând... Sunt ca o stea ce străluceşte, dar nimeni nu mă vede-arzând... Ard ca un codru ce nu piere sub flăcările ce-l încing, un codru care arde-ntr-una dar flăcările nu-l ating... Şi ard, şi ard, aşa de-a rândul, ca mii şi mii de stele... Îi luminez pe cei din preajmă arzându-mi visurile mele... Ştiu, se va stinge crud odată această flacără, stindard da-mi pare rău că se va stinge fiindcă trăiesc numai cât ard... Virgil Carianopol
Dormi!… Un val de aer umed am adus cu mine-n casă. Tremurând s-a stins văpaia lumânării de pe masă, Iar acuma numai ochiul de jăratic din cămin Licăreşte-n umbra dulce, ca o piatră de rubin. Bate vânt cu ploaie-n geamuri Şi e noapte neagră-afară… Plânsul streşinii suspină ca un cântec de vioară Monoton, şoptind povestea unei vremi de mult uitate… Nici o rază nu pătrunde prin perdelele lăsate. Ci-ntunericul prieten stăpânind până departe, Şi de oameni şi de patimi fericirea ne-o desparte. Singur eu veghez în noapte, Ploaia cântă tot mai tare… Şi m-apropii, ochii negri să-i deschid cu-o sărutare.
Zilele toamnei Transparente sunt zilele toamnei, pe fondul auriu al padurii, pictate... Zilele toamnei zambesc lumii intregi. E asa de bine sa dormi, fara dorinte, obosit de verdeata,satul de flori, cu rosie ghirlanda vinului la capatai... Ziua de toamna nu mai are niciun dor, degetele ei sunt neindurator de reci, in visele sale pretutindeni vede fulgi albi in neintrerupta cadere.
"Nu iubesc muzica decât aceia care suferă din cauza vieţii. Pasiunea muzicală se substituie tuturor formelor de viaţă care n-au fost trăite şi compensează, în planul experienţelor intime, satisfacţiile închise în cercul valorilor vitale. Când suferi trăind, necesitatea unei lumi noi, deosebită de cea în care vieţuieşti obişnuit, se naşte imperios pentru a nu te risipi într-un pustiu interior.Şi această lume numai muzica o poate aduce." Emil Cioran
"Liniștea este un dar pe care puțini îl știu prețui. Poate pentru că nu poate fi cumpărată. Cei bogați cumpără zgomote…" Charlie Chaplin
Sfintele ei Moaste sunt de aproape 1000 de anide peste 1000 de ani prea cuvioasa maica noastra Parascheva se roaga pentru noi pacatosii. Sfanta Parascheva este sarbatorita pe 14 octombrie. S-a nascut la inceputul secolului al XI-lea, in satul Epivat, nu departe de Constantinopol, din parinti bogati si binecredinciosi. La varsta de zece ani, auzind in biserica cuvintele: "Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34), raspunde imediat strigatului dumnezeiesc: isi schimba hainele cu imbracamintea unui cersetor. Decide sa-si paraseasca parintii pentru Hristos, inainte de a implini douazeci de ani. Ajunge la Constantinopol, unde se bucura de invatatura unor calugari cu viata duhovniceasca placuta Domnului. La sfatul acestora, merge la manastirea Maicii Domnului din Heracleea, unde se va nevoi cinci ani. De aici a plecat spre Tara Sfanta, in dorinta de a-si petrece restul vietii in locurile sfinte. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o manastire de calugarite in pustiul Iordanului. Intr-o noapte, la varsta de douazeci si cinci de ani, un inger ii descopera in vis ca trebuie sa se reintoarca in locurile parintesti. Sfantul Varlaam descrie aceasta minune in Cazania sa, astfel: "Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci, ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit". Potrivit traditiei, revine in Epivat fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. Dupa alti doi ani de nevointa, la varsta de douazeci si sapte de ani, trece la cele vesnice. A fost ingropata ca o straina, aproape de mare. Dupa cativa ani, valurile au adus la tarm, trupul neinsufletit al unui marinar. Un sihastru care vietuia in acele locuri, i-a rugat pe cativa crestini sa-l ingroape. Acestia, in timp ce sapau, au descoperit un trup neputrezit. Nu au dat importanta acestui lucru si au pus alaturi de el si trupul marinarului. Dar in noaptea urmatoare, unuia din crestinii care sapasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat in vis Cuvioasa Parascheva si i-a poruncit sa ia trupul ei si sa-l aseze la loc de cinste. Astfel, trupul Sfintei Parascheva a fost dus in biserica "Sfintilor Apostoli" din Kallicrateia. Moastele Sfintei Parascheva au ajuns in tara noastra in anul 1641, dupa ce au fost prezente in mai multe locuri. Au fost asezate pe 13 iunie 1641, in biserica "Sfintii Trei Ierarhi" din Iasi. In anul 1884, cand biserica manastirii intra intr-un proces de consolidare, sfintele moaste ajung in paraclisul manastirii, iar peste cativa ani in Catedrala mitropolitana din Iasi. Moastele Cuvioasei Parascheva au ajuns in martie 1944 la Manastirea Ciorogarla de langa Bucuresti, din cauza ofensivei sovietice in Moldova. Pe 27 octombrie 1944, moastele sale au fost asezate langa cele ale Sfantului Dimitrie Basarabov in catedrala din Bucuresti si readuse in Catedrala mitropolitana din Iasi pe 26 noiembrie 1944.
Să nu ma lași Mamâ nu sunt copilas, Tâmpla mea e argintie, Înså dacå tu må lasi, Nu mai am ,copilårie. Fårå tine mi- i pustie , Viaţa , uliţa si satul, Cine imi va spune mie?