Romanţa Eminului
Acolo-n leagănul de vise, unde-ntristare nu mai este
Romanţa tristelor litanii a nins pe-un ram fără pereche
Şi plopii fără soţ se-apleacă, pe-o filă albă de poveste,
Îngenunchind în poezia poetului cel nepereche.
Poemul se îmbracă-n nuferi, pe-albastra lacului oglindă,
În ceruri nu e iarnă încă, cât încă îngerii ascultă
''Cu mâine zilele-ţi adaogi, '' cât dorul plânge în colindă,
Eminul nostru e lumină şi-n inimi teii lui exultă.
Un felinar în neguri dense, în ''Valurile vremii'' strigă
Şi-i luminează ''codrul verde- Măria sa'' cu ''Floare-albastră''
''De-or trece anii''-''n van căta-veţi'' în trupul fraged de ferigă
''Ceasul de taină''-al ''stelei care a răsărit'' la o fereastră.
'' Când însuşi glasul'' se aude, iubind în taină ţărmul mării,
Romanţa lui fără ecouri răsună-n ''codrii de aramă''
''iar când voi fi pământ'', ''la steaua care a răsărit'', uitării
Iubito, îţi voi fi aproape, când ''ochiul tău iubit'' mă cheamă.
Şi-mbrăţişaţi de iarna rece şi săgetaţi de Kamadeva
Cu florile-i otrăvitoare, fiul iluziei deşarte
Eu, un Adam hulit de îngeri, tu păcătoasă, dulce Eva
Vom fi eroii fantomatici, ai morţii care ne desparte.
14.01.2016
versuri - Violetta Petre