duminică, 23 octombrie 2016
Mit....de Maria-Ileana Tănase
Pe fruntea zării desluşesc un rid,
înflorit în toamna cu soarele torid,
de-atâta arşiţă cerul s-a zvârcolit,
norii au jelit şi ploaia s-a despletit.
Calc încet, peste umbra unu-i nor,
iar gândul hain se destramă-n dor,
uneori, deznădejdea mă cuprinde
şi-atunci înnod cuvintele flămânde.
Am teamă că norii se vor încrunta
şi ploaia, din nou, se va turmenta,
din hăuri simt ecoul paşilor rătăciţi,
iar ca şi cuvânt s-au întors cuminţi.
Se va mări, tot mereu, depărtarea,
dar gându-mi va fi-nsetat, pururea,
prin ochii de smarald voi privi viaţa,
iar soarele îmi va zâmbi, dimineaţa.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
Noi, care am purtat cravate roșii
"Noi, care am purtat cravate roșii Și teniși chinezești, dar și ghiozdane De unșpe lei, făcute din cartoane, Azi am ajuns să ni se spun...
-
#Binedeștiut# Preotul paroh Gabriel Cazacu, de la Mănăstirea Cașin din București, a explicat pentru „Adevărul” de ce Adormirea Maicii Domnu... -
Ninge, ninge ninge ninge viscoleste si zapada mereu creste vantul bate lasa bata mergem cu toti la olalta hainel...
-
𝐂𝐄-𝐈 𝐁𝐈𝐒𝐄𝐑𝐈𝐂𝐀 ? 𝑪𝒆-𝒊 𝑩𝒊𝒔𝒆𝒓𝒊𝒄𝒂 ? E RAI ! Cu parfum de flori de mai Este cerul pe pământ, în mireasma de Duh Sfânt....
