Întâmpinarea Domnului.
Praznicul de Întâmpinărea Domnului este unul dintre cele mai de seamă de peste an, intrând în categoria celor Împărătești.
Se ține an de an, pe 2 februarie. În folclor, se ține Stretenia sau Ziua Ursului.
Această zi importantă mai este cunoscută și sub numele de Aducerea la Templu a Pruncului Iisus.
În țările occidentale, i se mai spune și Ziua Lumânărilor, existând acum obiceiul de a binecuvânta lumânările la această dată.
De fapt, este vorba despre un ritual respectat cu sfințenie și în zilele noastre de către toți părinții care doresc să-și treacă pruncii în lumea bunilor creștini.
Este un mijloc prin care credincioșii au ocazia de a-și aminti două dintre poruncile cele mai cunoscute ale Legii lui Moise, îndeplinite cu smerenie de către Sfânta Fecioară.
Potrivit tradiției, în această zi nu se consumă miere. Acest obicei este considerat o ofensă la adresa muncii ursului.
În data de 2 februarie este cruce roșie în calendarul ortodox. Astfel, în această zi nu este bine să muncești. tradiția spune că dacă te ocupi de treburile gospodărești atragi furia ursului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu