Despre Eminescu.

 Despre Eminescu.

“Era palid şi foarte obosit la faţă. Era de o tristeţă şi de o melancolie sfâşietoare, blând ca şi înainte, dar dus pe gânduri şi lipsit de orice voinţă. Numai îşi ridica ochii din când în când, şi împreunându-şi mâinile ofta de te-neca plânsul: "Of, Doamne!…"

Şi iar punea ochii în pământ şi tăcea. Avea convingerea puternică că e pierdut, pentru el nu mai e de trăit şi ca într-o zi are să moară de foame. Ideia că n-are cu ce trăi îl chinuia şi zi şi noapte. De multe ori mi-a spus, blând încet, c-un glas ce părea vine dintr-o altă lume: "Tare-aş vrea s-adorm odată, şi să nu mă mai deştept.. o singură fericire ar renaşte în sufletul meu, dacă aş putea să ascund nedreptatea. Posteritatea nu vreau să afle că am suferit de foame din cauza fraţilor mei. Sunt prea mândru în sărăcia mea" [Alexandru Vlahuța]

Toate reacţiile:

4Catalin Ioan Paduraru, Lionora Paduraru şi alţi 2