Patru lumânări ardeau încetişor, şi dacă ascultai cu atenţie, puteai chiar să desluşeşti ce discutau. Prima a spus: Eu sunt Liniştea. În ziua de astăzi oamenii au uitat că pot face parte din viaţa lor. Flacăra s-a micşorat din ce în ce mai mult şi s-a stins.
Apoi a vorbit cea de a doua: Eu sunt Credinţa. Oamenii spun că pot să trăiască foarte bine şi fără mine, nu cred că mai are vreun rost să ard. Şi s-a stins.
Eu sunt Iubirea, a spus cea de a treia. Nu mai am putere să ard, oamenii mă dau la o parte ca pe un lucru fără valoare, ei uită să-i iubească chiar şi pe cei mai apropiaţi oameni din viaţa lor… O adiere blândă care trecea pe langă ea a stins-o fără să vrea.
Un copil a intrat în încăperea unde mai ardea o singură lumânare şi, văzându-le pe celelalte trei stinse, a început să plângă. Voi ar trebui să fiţi mereu aprinse, a spus copilul, altfel nu se poate.
În răspuns, cea de a patra lumânare i-a şoptit uşor:
Nu-ţi fie frică, atât timp cât eu ard, le putem reaprinde şi pe celelalte. Eu sunt SPERANŢA!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu