Plânsul unui bătrân...
De ce mă vreți închis în casă?
Ce v-am făcut? Cu ce-am greșit?
E vina mea că sunt bătrân,
Că sunt de viață copleșit?
E vina mea că boala asta
A-ntors cu susu-n jos pământul?
Că sunt spitalele prea pline?
Nu-i vina mea! O știe Sfântul!
Am înțeles: o lună, două
Să stau în casă ca și voi...
De ce mai mult? Eu n-am nevoie
Să-mi bucur sufletul de ploi
Și oare nu mi-ar prinde bine
Prin parcuri să mă plimb un pic
Să mă-ncălzească blândul soare
Cât încă pot să mă ridic?
Nu v-am cerut să-mi dați pomană
Cu bani puțini m-am descurcat
Dar azi mi-e teamă...Ce-am făcut
Să fiu respins și încuiat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu