Omagiu...Nicu Stancu

OMAGIU... Lacul codrilor albaștri plânge-n iarnă pe cavou, Plâng și plopii-n deal pe Bucium fără soț și fără El, Nu au trecerea să-i cânte, un ilustru menestrel... Suferă și mult tânjește teiul sacru din Copou. Dacă ramuri bat în geam, nu e vers nu e penel, Să-i picteze nemurirea într-un ireal tablou,  Buciumul cu jale sara, l-auzim ca un ecou, Și de câte ori iubito, De-aș avea... ar fi la fel. Ei...! Și dacă va apare în aceste timpuri noi, Cât la critici ar răspunde Epigonii-n versul lor? Doina ar avea răsunet, și Mai am un singur dor, Când se leagănă toți codri și-nainte și-napoi. Și din valurile vremii, te întreb: De ce nu-mi vii? Tu Luceafăr, tu speranță a întregii Românii. Nicu Stancu Grafica: Mihai Cătrună Olga