Durerea femeiască...Durerea bărbătească

Durerea femeiască V-am tot iertat, v-am tot acoperit, Şi, să mai amânăm, nu-i înţelept, Ar fi, să recunoaştem, în sfârşit, Femeia, n-are, totuşi, nici un drept. Muncim, ca nişte sclave, zi de zi, Frumoase-am fost, pe cel dintâi traseu, Şi condamnarea de-a ne urâţi, Chiar voi, ce ne iubiţi, ne-o daţi, mereu. Stăm în picioare, încă de cu zori, Şi vă miraţi că nu mai sunt subţiri, Dar voi, care vă credeţi tot feciori, De ce nu arătaţi ca nişte miri? Pe unde ne daţi dreptul de-a munci, Lucrăm istovitor, cu voi în rând, Din când în când, în burţi ne daţi copii, Iar voi plecaţi la altele, râzând, Când suferiţi, ne cereţi lângă voi, Ori vă-mbătaţi, ori aţi trudit prea mult, Vă plângem, când vă duceţi la război, Sau când vă speriaţi, la vreun consult. Eroic v-am iubit nelegitim, Şi legitim, eroic v-am iubit, Ne bateţi, ne-nşelaţi şi noi o ştim, Ba, alteori, intrăm în circuit. Iar cele care, azi, pe termen scurt, Vă fură amintirile de ieri, Îşi vor plăti plăcerea unui furt, Fatal, cu furtu-aceleiaşi plăceri. Şi, uneori, păcătuim curat, Crezând, prin lacrimi mari, de ochi atei, Că însuşi Dumnezeu este bărbat Şi nu le înţelege pe femei. Dar, vai, a fost odată prea frumos, Ca-n filmele de dragoste a fost, Şi-acum, ne omorâm sârguincios Şi zilnic ne distrugem fără rost. Ne-nvinge viaţa fără orizont Şi voi ne-nvingeţi, într-un mod câinesc, Trăim ca nişte văduve de front Şi mâinile mereu ni se aspresc. Acum, când auziţi acest reproş, Priviţi, fără privire, înapoi, Încuvinţaţi din cap, mărinimoşi, Şi credeţi că nu-i vorba despre voi. Şi, totuşi, e vorba despre toţi Sunteţi la fel de răi şi de flămânzi, Durerea femeiască pentru soţi, E-un credit fără giruri şi dobânzi. Vă e urât cu noi, vă e urât, Şi ne-aţi ucide, dragilor bărbaţi, Aşa că vă rugăm numai atât: Puteţi să ne jigniţi, să ne-njuraţi, Dar faceţi-o cu tonul coborât Şi pân-adorm copiii, aşteptaţi. poezie celebră de Adrian Păunescu

Durerea bărbătească B. Catană (replică la Durerea femeiască a lui A.Păunescu) - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -  V-am tot iertat, v-am tot acoperit, Dar să mai amânăm, nu-i înţelept, Că v-aţi luptat demult, şi-aţi plănuit Să nu lăsaţi bărbaţilor vreun drept.
Munciţi ca nişte sclave zi de zi? Dar ce-aţi crezut, că vom trudi doar noi Şi jugul casei, până vom muri, Să-l tragem numai noi, ca nişte boi?
De ce n-aţi stat acasă lângă mama? De ce v-a trebuit s-aveţi bărbat? Ne cicăliţi, doar-doar ne-om face seama, Şi-atunci veţi plânge cu adevărat...
De n-aţi fi vrut şi voi copii în burţi, V-aţi fi refugiat în mănăstiri, Ca nişte flori prin sfintele lor curţi, Aţi fi rămas frumoase şi subţiri...
Nu voi aţi vrut să vă vedeţi urcând S-ajungeţi chiar egale cu bărbaţii? Munciţi acum, trudiţi cu noi în rând, Şi n-aşteptaţi răsplată, nici ovaţii!
Nu căutaţi aiurea vinovaţii De-aveţi o viaţă fără orizont! Aţi vrut egalitate cu bărbaţii? Duceţi-vă la cot cu ei pe front!
De căutăm motiv să-ntârziem, Şi poate ne-mbătăm de multe ori, E că am vrea şi noi să mai uităm De trilul vostru de ciocănitori.
Plecăm la altele? Nu vă miraţi, Din fiere, miere n-are cum să iasă! Voi cu dispreţ nu-i ţineţi pe bărbaţi! De bine, nimeni n-ar fugi de-acasă!
Pe Dumnezeu L-aţi ţine tot sub cheie, Aşa precum ne-aţi ţine şi pe noi... V-aţi bucura de-ar fi şi El Femeie, Şi-ar ţine totdeauna doar cu voi!
Să recunoaşteţi, nu vă e pe plac, Că sunteţi ca o plantă-agăţătoare Ce are trebuinţă de-un arac Ca să-şi ridice capul către soare.
Mai reuşim să noi să facem ciorbă, Sau să tăiem şi să prăjim un pui... Dar voi, aşa neîntrecute-n vorbă, Nu ştiţi să bateţi nici măcar un cui!
Cu dragostea maternă ne-ameţiţi, Ne scoateţi ochii făr un pic de milă... Pe copilaşi voi credeţi că-i iubiţi Când de tăticii lor vă este silă?
Bărbaţilor, în faţa noastră sunt ani grei, Dar ţineţi garda sus în faţa lor! E greu ca să trăim fără femei, Dar nici cu ele nu e mai uşor!
06 05 2015