Scrisoare Veronicăi...
Scumpa mea, frumoasă Veronică,
Îmi trimiți de unde ești scrisori,
Pe Cătălin iubește-l fără frică,
Așa cum l-ai iubit adeseori...
Eminul tău din gând e tot departe,
Luceafărul cel blând, nemuritor,
Pe tine te-a cuprins „un dor de moarte,”
Eu niciodată nu voi ști să mor!
Ți-e dor de mine și ce dor pribeag!
Când mă privești mirată la fereastră
Azi celălalt și-acum te-așteaptă-n prag,
Floarea mea, prea dureros de-albastră...
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu