Plouă-n amurg

Plouă-n amurg

Zac pe-un ponton, prelungire firavă

A unui colţ de cer

Ce plin de albastru vibrează

Color…prin aripi de fluturi.

Plouă mărunt, mă izbeşte în suflet

Ploaia ce curge ca vina deşartă,

Cu picurii grei - o rănită privire,

Căzută din cer ca o mană amară.

Stau singur pe-un gând,

Albastru…albastru,

Ce fulgeră tare din glasul măiastru

În gură c-o frunză adusă de vânt.

Pe-o bancă murdară, pe-un ponton, atârnat

De ceru-n amurg…eu,

Eu…dau din coadă

Şi mârâi mărunt…plin de albastru,

Pe colţul de bancă…străin şi murdar.

Eu, câinele cerului – negru şi alb,

Privirea-mi ca rază din cerul înalt

Coboară pe-o scară pe pontonul murdar,

Umbră celestă a unui suflet…hoinar.

Plouă mărunt, plouă-n…amurg.

Din cer pică frunze de aur – arame,

Ploaia mă toacă (eu - senin şi tăcut )

Plouă mărunt, plouă-n…amurg…

Gh. A. Stroia