,
Să fiu
Va trebui să vină o zi, în care să am pretenția de
a crede că sunt o acvilă ...
-Acvilă, mă auzi, va veni timpul să fiu,
Să plutesc deasupra-mi, imaginar, real,
Să tot răstorn un soare al Saharei, peste alt pustiu
Să fiu, să fiu, să fiu...
Cu inima ta, acvilă, să străjuiesc
Trupul meu și sufletul, intrate înăuntrul vieții,
Să mă scufund în tainele deschise ale tristeții,
Eu cu propriul eu, să luptăm, învingându-ne
Lupta cu noi înșine.
Să lucim ca o oglindă, să-i vedem spatele acesteia,
Să ne vedem păsările din noi...
Acvilă cu aripi de fluture, nu vei putea fi nicicând,
Natura te-a învrednicit cu un nume, pe ea însuși invocând...
Va trebui să vină o zi , în care să am pretenția de a crede că sunt o acvilă...
Lilia Manole
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu