Când plouă, nu mai scriu, e poezie Afară, nu la mine pe hârtie, Ce s-a udat și sfârâie, ca semn Că arde numai pentru că-i din lemn. De dorul tău, de ce mă rup în două Ca un tăciune, când pe mine plouă Și de ce, negru, mă dizolv apoi, De doru-ți, când nu suntem amândoi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu