Începând cu ziua de Florii (Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului) se intră în ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare), în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
Săptămâna patimilor Postul Paştelui: Săptămâna Patimilor este cea mai importantă perioadă a Postului de Paşte Săptămâna Patimilor, între religie şi obicei A început Săptămâna
În această săptămână, de duminică şi până vineri, se săvârşeşte slujba Deniilor, rânduieli de o mare frumuseţe, care evidenţiază momentele dramatice legate de Patimile şi Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos. Două dintre aceste au o semnificaţie aparte şi o structură specială. Astfel, Denia din Joia Patimilor, cunoscută şi sub numele de Denia celor 12 Evanghelii, recapitulează şi actualizează în conştiinţa credincioşilor istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină şi continuând cu prinderea Mântuitorului în grădina Ghetsimani, aducerea Lui la arhiereii Ana şi Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat, batjocorirea, răstignirea şi moartea, încheind cu punerea în mormânt.
Denia de vineri seara cuprinde rânduiala Prohodului Domnului, cântări de o frumuseţe şi profunzime deosebite, care evocă deopotrivă durerea nespusă la vederea Fiului lui Dumnezeu pe cruce, cât şi nădejdea în biruinţa Învierii ce se întrezăreşte. Slujba se încheie cu procesiunea de înconjurare a bisericii, care simbolizează înmormântarea Domnului.
Prin Denie se înţelege slujba Utreniei făcută seara aşa cum se face în cadrul privegherilor, adică slujba Utreniei, slujba de dimineaţă, se mută la vremea serii, după ce se sfârşeşte rânduiala Vecerniei.
Deniile se fac în timpul Postului Paştilor, miercuri şi vineri în săptămâna a cincea, miercuri fiind Canonul Sfântului Andrei, adică o slujbă de dimineaţă, o Utrenie, în care se cuprinde un canon mare. La fel vineri seara, în săptămâna a cincea, este slujba Acatistului Bunei Vestiri al Maicii Domnului, încadrat în slujba de dimineaţă, în slujba Utreniei, care se face seara.
http://www.romaniatv.net<
|
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu