Legenda gladiolei

Numele gladiolei deriva din cuvantul latin "Gladius", insemnand "spada", numele referindu-se la forma frunzei. "Gladius" este si radacina cuvantului gladiator, soldat roman. De aici provine porecla gladiolei, de "Floare a gladiatorului". In trecutul indepartat, gladiola era socotita planta victoriei, deoarece era purtata in razboaie. Gladiolele isi au originea in Africa, Orientul Mijlociu si regiunea mediteraneana. Ca si curiozitate putem mentiona faptul ca una din cele peste 180 de specii degladiole, numita "Fecioara cetii", creste exclusiv in preajma cascadei Victoria, de pe raul Zambezi. Gladiolele apartin aceleiasi familii ca si irisii si sunt presupusii "crini din vale" mentionati in Biblie. O superstitie straveche romana consta in faptul ca radacinile gladiolelor ar avea puteri magice. Purtate la gat, ca amuleta, se credea ca pot aduce noroc, victorie in dueluri si salvarea din fata mortii. Intr-una din legendele latine, se povesteste despre un crud comandat roman care capturase cativa luptatori traci si ii transformase in gladiatori. Se hotarase ca in circul roman sa se infrunte mai intai, Sevt si Terres, cei mai viteji si mai aratosi razboinici traci si, totodata foarte buni prieteni. Premiul invingatorului avea sa fie libertatea si mana fiicei comandantului.  Multimea era entuziasta si aclama, cu toate acestea, Sevt si Terres au aruncat sabiile si s-au imbratisat calduros. Audienta a inceput sa fluiere dispretuitoare si, in sunetele trompetelor, cei doi prieteni adevarati au fost ucisi. In momentul in care trupurile lor au atins pamantul, manerele sabiilor lor s-au transformat in doua gladiole. Florile de gladiola au ramasa pana in zilele noastre un simbol al prietenei, respectului, credintei si nobletii. O alta legenda atesta aparitia gladiolelor pe pamant acum 2.000 de ani. Doua surori gemene dar extrem de diferite la caracter si-au gasit intr-o buna zi sfarsitul. Mama lor, sfasiata de durere, s-a rugat ca fiicele ei sa nu fie luate iar Dumnezeu le-a transformat in flori. Fata ascultatoare a fost preschimbata in crin iar cealalta in gladiola. De aici venind si pseudonimul gladiolelor de ''crinul-sabie''. Asemeni multor alte flori din mitologia greceasca, se spunea ca gladiola s-a fi nascut din sangele cuiva rapus de o moarte violenta.  In redarea mitului lui Hyacinthus (Hiacint), ucis neintentionat de discul aruncat de Apollo, Ovidiu relateaza ca din sangele varsat de frumosul tanar au rasarit zambilele. Unii critici ai lui Ovidiu au sustinut insa ca acesta a gresit, florile cu pricina fiind de fapt gladiole. Intr-o alta legenda este mentionat Erisichthon, un barbat nesocotit care a aprins un foc in mijlocul padurii sacre a zeitei Demetra. Cativa credinciosi ai zeitei au incercat sa il opresca, insa el l-a ucis pe unul dintre ei, retezandu-i capul. In cinstea credinciosului care si-a riscat viata pentru salvarea padurii, zeita a acoperit locul in care fusese omorat cu flori avand forma de sabie, flori pe care le-a numit gladiole. Pentru a se razbuna, zeita a trimis "Foamea" in trupul ucigasului, care a devenit in acest fel vesnic nesatul, indiferent de cata hrana ingurgita. O alta varianta a legendei ne spune ca pentru a-si procura mai multa mancare, el si-a vandut fiica, iar Demetra a transformat-o intr-o gladiola pentru a veghea la mormantul victimei tatalui ei. In cele din urma, dupa ce si-a risipit toata averea pe mancare, Erisichthon s-a autodevorat. Gladiolele sunt considerate a fi florile aventurierilor si a aventurii. Sunt simbolul iubirii insemnand dragostea autoritara, grabita, dar care nu cunoaste renuntarea.