Oglinda din adânc...poezie de Lucian Blaga

Oglinda din adânc Când mă privesc într-o fântână mă văd cu-adevărat în zi aşa cum sunt şi-am fost şi-oi fi. Când mă privesc într-o fântână ghicesc în faţa mea bătrână cum ceruri şi pământ se-ngână. Când mă privesc într-o fântână ştiu că-n adâncuri foste mume îmi ţin oglindă, ochi de lume. Când mă privesc într-o fântână îmi văd şi soarta, uit de nume. poezie de Lucian Blaga

14 februarie, ziua poetului Grigore Vieru.80 de ani de la nastere

portretul poetului Grigore Vieru de Igor Vieru Poetul Apoi din verdele pom de sus de sub cer,  cu oul privighetoatei pe buze,  coboara-te. Cu propriul sânge boeste-l în rosu. El,  care a stat leganându-se pe ramura patriei. Si pune-l pe sfânta masa a ta,  de care în zori fruntea o bati. Între batrâna ta mama,  între fratele tau si copiii tai mici. „Cântecul a înviat!” Tainic la miezul noptii sa zici. „Adevarat c-a înviat!” tainic sa zica batrâna ta mama, fratele tau,  copiii tai mici. Apoi dimineata, când soarele ciocneste cerul albastru,  spre-a fi rumeni si tari,  copiii sa-si spele obrajii, fruntea cu oul rosu de privighetoare si cu inelul de logodna al parintilor. Iar cântecul sa treaca pe pamânt cu moarte pre moarte calcând. O, tu, poetule!

Toporasi....poezie de Magda Isanos

Toporasi  Cu sacu-i plin de banalitati s-a prezentat si anul asta zana primavara, cu toate-acestea noi ne-am bucurat de parca-ar fi venit intaia oara. Contrazicându-mă cu mine insumi si-n sfarsit, riscând să-mi stric pantofii prin noroi, m-am dus să vad ce flori au răsărit în parcul vast si gol de langa noi. De mult nu mă-ncercase asa dor de viata si calcam nerabdatoare; simteam cum se-nfioara sub picior pamantul umed, fecundat de soare.

"Cea mai cruntă înfrângere e atunci  când te înfrângi singur."   Yanni

O poezie de exceptie pentru suflet....si o voce deosebita Furdui Iancu

A venit aseara mama  Din satucu-i de departe,  Ca sa-l vada pe feciorul, Astazi domn cu multa carte. A batut sfios la usa;  Grabnic i-am iesit in prag  Mi s-a umezit privirea  De iubire si de drag. Sarutindu-i mina dreapta, Ea m-a strins la piept duioasa Si-ntrebind-o cite toate, A intrat apoi in casa.

"Oricine are loc în sufletul meu. Inima mea încă mai bate, ajutată de pastile sau nu. Şi va mai bate mai departe în inimile altora după ce nu voi mai fi. Nu am refugii când visez. În ziua ce vine va fi mai bine. Am drumul meu asumat şi nu mai pun la propoziţiile vieţii semn de întrebare încordat, ci puncte de suspensie timide sau un înălţător semn de exclamaţie. Mă bucur de viaţă ca un copil ce face primii paşi! Nu mai zic nici un cuvânt. Înțelepciunea vieții e simplă; fă ca pe unde ai trecut să fie mai bine ca înainte! Iubirea și iertarea sunt cele două aripi cu care zburăm spre cer. A ierta înseamnă a trăi. Și a trăi înseamnă a iubi."   Ieromonah Hrisostom Filipescu

Refrene reci....versuri - Vio Petre

Refrene reci Se-adună dintr-odată în liniştea din ape dorinţele absurde în cupe de cristal; adună-mă iubite, şi nu lăsa să-mi scape o clipă de ''cu tine'' dintr-un refren banal! Ţi l-am cântat cu ochii, cu gura ţi l-am scris pe-o coală de hârtie, când nu ştiam că sunt în jocul de cuvinte, un adevăr proscris, un ''quelque chose'' amarnic şi-atâta de mărunt. De ce mi se năzare mereu să prind din zbor doar un impuls terestru asemenea cu-n şut când ştiu că azi se poate şi încă ce uşor să iei aripi cu japca sau chiar de împrumut? Dar ce zbor e acela şi ce-nălţimi albastre îmi mai arăţi, iubite, şi-mi spui că-ţi este dor când tu lipseşti cu brio şi aripile noastre Au ruginit a toamnă, uitate-ntr-un răzor? În liniştea din nuferi se naşte-un cântec nou: voi asculta în mine cum pleci, uitând poteci pe unde ochiul vremii a plâns în noi ecou; şi ce dorinţe-absurde şi ce refrene reci! versuri - Vio Petre

Roua dragostei de viaţă...poezie de Ioana Voicila Dobre,

Roua dragostei de viaţă Eu te simt în raza blândă,  Primăvară parfumată!  Și-n dorinţa mea arzândă  Te presimt ca niciodată  Când în zori, pe-o adiere,  Calmă şi uşoară vii  Să creşti mugurii de miere,  Pomilor şi printre vii... Străluceşti și porți în plete  Un noian de violete  Iar din galbene narcise  Împleteşti noaptea la vise! Eu te am în suflet, fată! Tu, mereu îmi înfloreşti  Floarea vieţii, parfumată  Cu idile şi poveşti! Un bujor-aprins zâmbeşte  Unei dalbe lăcrămioare.  Faţa ta iar străluceşte  Lăcrimând de-atâta floare! Roua dragostei de viaţă,  Tot preface-n nestemate Şi mi-am dat cu ea pe faţă  Să fiu primăvară-n toate!

Pe 14 februarie, creştinii sărbătoresc Moşii de iarnă! Tradiţii şi obiceiuri

În calendarul creştin ortodox pe 14 februarie pomenim pe cei trecuţi la Domnul. Este cunoscută în tradiţia populară sub denumirea de „Sâmbăta morţilor” sau „ Moşii de iarnă”, şi se sărbătoreşte înaintea duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi Tradiţii şi obiceiuri Moşii de iarnă marchează începutul sâmbetelor morţilor, în număr de şapte, care se vor încheia sugestiv cu Sâmbăta lui Lazăr, înainte de Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. Sâmbăta de Paşti, a opta la numărătoare, este una aparte, căci Mântuitorul Însuşi a murit cu trupul, urmând să învieze a treia zi, spre răscumpărarea neamului omenesc din moartea păcatului strămoşesc şi spre viaţa veşnică. Biserica a rânduit în an două sâmbete mari, când se fac pomeniri mai ales pentru morţii care au murit pe neaşteptate: Moşii de iarnă (sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi) şi Moşii de vară (sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt). De asemenea, pomeniri pentru cei adormiţi se vor face în fiecare sâmbătă din Postul Mare. În unele zone, oamenii spun că sufletele morţilor vin pe pământ, credincioşii dau de pomană mâncare gătită. Cei trecuţi în nefiinţă vin în această zi şi se hrănesc cu mireasma sau aburii fierturilor în aşa fel încât să le ajungă pentru un an întreg. Potrivit obiceiului, se dă de pomană colivă, colaci, piftie, sarmale, plăcintă, fructe, vin, şi lumânări aprinse. La mormintele rudelor este obligatoriu să fie aprinse măcar două lumânări, care au rolul de a încălzi sufletele morţilor. Bătrânii spun că ziua Moşilor de iarnă mai era cunoscută şi că Moşii de piftii şi sâmbăta piftiilor. Este singura zi în care se mănâncă piftii sau răcituri. Dacă mai rămâneau, a două zi erau aruncate, pentru a preveni astfel apariţia frigurilor în timpul verii. În ziua de 14 februarie nu se lucrează. Femeile care încalcă această poruncă sunt pedepsite să tremure precum piftia şi să li se întoarcă pomana dată. Această zi mai trebuie respectată şi pentru a te feri de nebuniem

Povestea emotionanta a mainilor in rugaciune...

In secolul al XV-lea, intr-un oras micut locuia o familie care avea 18 copii. Pentru a-si intretine familia tatal, bijutier de profesie, era nevoit sa lucreze chiar si 18 ore pe zi pentru a le oferi mancare. In plus se mai ocupa si cu orice altceva gasea de lucru prin vecinatate. In ciuda conditiei lor nevoiase, doi dintre copiii familiei, cei mai mari, vroiau sa-si urmeze visul lor, acela de a-si valorifica talentul pentru desen. Ei erau constienti de faptul ca tatal lor nu-si permitea sa-i trimita sa studieze la Academia de la Nürenberg. Dupa lungi discutii noaptea in patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul iar cel care va pierde va munci la mina si va castiga bani pentru a-l sustine pe celalalt sa studieze la Academie. Apoi dupa ce fratele care va castiga va termina Academia, dupa 4 ani il va sustine pe celalalt sa-si completeze studiile, fie prin vanzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mina.

Povestea cescutei....povestire de Parintele Arsenie Boca

O familie a plecat intr-o excursie in Anglia pentru a cumpara ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie. Amandurura le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai. Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat: “Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos.” In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca: “Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri, iar eu am strigat: “Nu face asta!”,”Nu-mi place!” “Lasa-ma in pace,” dar EL a zambit doar si a spus cu blandete: “Inca nu!” Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. “Opreste!” Ametesc! O sa-mi fie rau!” am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit: “Inca nu.” M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa … “Ajutor! Scoate-ma de aici!”

Fantezie...de Dan Dadae.

Fantezie... . Greu şi multă-ndurerare te apasă-n orice seară,  Cînd, cu chin şi cu durere, aştepţi zorii să răsară. . Daca nu ai sănătate să te bucuri de ce ai,  Cît de mare-ar fi averea, şi palatu-n care stai, . Nu au cum să-ti facă viaţa şi trăirea fericită,  Tot la fel cum o femeie, care nu îţi e iubită, .

Am desfăcut ....poezie de Bujor Voinea

Am desfăcut  Am desfăcut un ceas dintr-un cristal,  Unde stătea ascuns, fără să bată,  Și-n loc de arc avea un fel de roată  De roșu și contur piramidal. Și niște dinţi de raze mai aparte,  Ţâșnind în jeturi mici, incoerente,  Încât credeam că ceasul n-are moarte,  Ci doar lumina clipelor prezente. L-am desfăcut, să văd cum, dezmembrat,  Se-ntoarce singur și se-așează-n sine,  În transparenţa timpului ce vine  Cu tot ce poate fi adevărat. Tu nu erai, îţi spun, tu nu erai  Și-am vrut să te găsesc în luna mai,  Dar ai venit în timp, așa, plutind,  Și n-ai văzut că vreau să te cuprind  În ceasul de cristal în care stai  Și, uneori, atâta suferind.

Lupta vieții...poezie de George Cosbuc

Lupta vieții Copiii nu-nţeleg ce vor: A plânge-i cuminţia lor. Dar lucrul cel mai laş în lume E un bărbat tânguitor. Nimic nu-i mai de râs ca plânsul În ochii unui luptător. O luptă-i viaţa; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor. Pe seama cui? Eşti un nemernic Când n-ai un ţel hotărâtor. Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni, Te lupţi pe seama tuturor. E tragedie nălţătoare Când, biruiţi, oştenii mor, Dar sunt eroi de epopee Când braţul li-e biruitor. Comediant e cel ce plânge, Şi-i un neom, că-i dezertor. Oricare-ar fi sfârşitul luptei, Să stai luptând, căci eşti dator. Trăiesc acei ce vreau să lupte; Iar cei fricoşi se plâng şi mor. De-i vezi murind, să-i laşi să moară, Căci moartea e menirea lor.

Ninge pe Moldova....voce Aurel Moldoveanu...

Ninge pe Moldova, ninge Cu luceferi si cu miei Iasiu-si trage pana in barba Plapuma din flori de tei Ninge cald peste Bahlui Si Mitropolia-i alba Fetele poarta la gat Versuri de iubire-n salba Refren: Ninge dezmatat si tandru Pe aleea cu castani Si ninsoarea-i o colinda Sanatate, la multi ani! Ninge peste Cetatuia Pe Galata, pe Copou Si ninsoarea lin coboara Peste al pasïlor ecou Ninge peste Sararie Cu amintiri si nostalgii Ninge parca Eminescu Ne sopteste poezii Mihai Haulica

Sunt Grivei, cățelul mic....poezie de Gavrilescu Constantin

Sunt Grivei, cățelul mic, despre puf nu știu nimic, mama nu mi-a spus că puful o s-acopere Pământul. Vai cât este de lucios și în aer, și pe jos! Spune! Ce să fie oare, că nu este de mâncare? Când pe nas fulgi poposesc, de căldură se topesc, iar când merg, puful cel rece prin lăbuțe frigu-mi trece. Și de n-am la gât fular, cizme și mănuși măcar, mă va prinde o răceală de n-o să mai merg la școală. Vai! Cât este de frumos și în aer, și pe jos! Mi-a spus tata că e iarnă, fulgi din cer or să se cearnă.