Scrisoare de la un profesor de religie către elevii săi
Am să vă spun un lucru extrem de sensibil și anume, știm că Mântuitorul nu a râs niciodată în viața Sa de pe pământ, dar a schițat un zâmbet doar o singură dată și asta a fost atunci când un tânăr ca voi L-a întrebat cum să facă și el ca să se mântuiască. Mântuitorul a zâmbit din două motive esențiale și anume, primul a fost acela că această întrebare i-a fost pusă de un tânăr, iar al doilea motiv este acela că tânărul acesta a întrebat sincer, din toată inima, cu alte cuvinte, între sutele de preocupări și-a făcut loc și pentru acest gând de aceea l-a privit cu drag.
Trăim o lume a distrugerii, a fragmentarismului în ființa noastră umană, s-a schimbat sensibilitatea , s-a răsturnat brusc întregul sistem de valori, iar lumea toată, infectată este cu totul alta. Voi tinerii simțiți asta în adâncul inimilor voastre și, faceți tot ce este posibil să o schimbați; iar în această ”mișcare revoluționară de schimbare”, ajutați de energia și avântul fantastic pe care il aveți, primiți fără discernământ tot ce este nou ca singura șansă de refacere a lumii, și vă angajați cu toată ființa în acest ”nou”, iar dorința arzătoare nu vă dă timp de gândit și de scormonit sub ambalajul Noului.
Picasso, celebrul pictor, spunea că arta lui, cubulețele ce le vedem sunt, de fapt, cioburile unui întreg ce a existat cândva – pentru el arta este distrugerea formei. Iată cum pictura lui este expresivă pentru lumea modernistă, pentru că cioburile acelea rămân împrăștiate, ele nu creează o nouă formă mai bună, pentru că omul nu și-o poate defini, el doar tânjește după ea și stă cu cioburile alea stricate în fața lui. Tot ce a fost cândva s-a dărâmat, dar nimic nu s-a făcut înapoi.
Așadar nemulțumirea oamenilor este firească, iar Biserica nu dorește să vă amputeze revolta din inimile voastre, toți cei care au renunțat la revoltă și la luptă au îmbătrânit cu adevărat, iar revolta a fost amputată de neputința care s-a strâns tot mai mult in ei, în urma ciocnirilor cu stâncile acestei lumi și anume lipsa dragostei și nedreptatea, și au zis cuvintele fatale - ”nu mai are rost”. Toată energia voastră, tot avântul tineresc, toată forța și puterea de a iubi și a vă jertfi vă sunt sădite de Dumnezeu în voi tocmai pentru a putea face o revoltă ”cool”, de a fi adevărate bombe de viață și fericire, dar ca explozia să aibă loc trebuie ca toate elementele să fie in perfectă relație în interiorul vostru altfel, în loc de explozie poate avea loc o implozie care vă lasă handicapați toată viața și după aceea.
Un alt aspect super important este LIBERTATEA, la care aspirați atât de mult. Niciodată lumea n-a fost atât de preocupată de libertate , ca acum. Desigur fiecare e liber să aibă o definiție personală a libertății. ”Salvador Dali era de părere că”pentru a fi liber trebuie să fii puțin milionar”, ia pentru Nitzsche libertatea este puterea de a spune ”nu”. Alții pot spune că a fi liber înseamnă a avea tot ce-ți dorești, pe de altă parte un vechi proverb grecesc spune că ”atunci când zeii vor să-l pedepsească pe om, îi trimit tot ce vrea”. Pentru creștinism adevărul este mai mult decât o concepție filozofică, este o realitate, este mai mult, este o Persoană – Hristos. Din punct de vedere al creștinismului libertatea înseamnă a nu avea piedici în calea dragostei, luxul de a-ți putea pune oricând sufletul pentru aproapele tău, libertatea înseamnă să nu poți fi șantajat de nimeni și nicicând. Omul liber nu-și vinde libertatea pe bani, femei,vin sau slavă, el nu se mai teme de moarte. Libertatea înseamnă să nu ai motive să fugi de Dumnezeu. (Savatie Baștovoi – ”Ortodoxia pentru moderniști”)
Știu, toți tinerii văd ortodoxia ca o religie a bătrânilor, a femeilor cu batic și a bărbaților cu barbă, dar nu este așa. Ortodoxia înseamnă luptă, jertfă, nebunie,efort peste puteri,dragoste nebună, iertări peste iertări, veselie, zâmbet și râset zgomotos, vigoare, colindă,surpriză, prietenie, aventură, victorii, inteligență, lacrimi – ce sunt acestea dacă nu definiția tânărului. Este o religie a tinerilor pentru că este o religie a jertfei și a iubirii. Când își pierde omul capul – la tinerețe, și nu poate să nu se jertfească pentru ceea ce iubește. El caută ființa iubită pentru care să se jertfească, căci până la urmă avem nevoie de o ființă vie pentru care să ne jertfim.
Iată cum Dumnezeu are mare dragoste și respect pentru voi tinerii, iar Biserica nu există pentru a vă judeca ci pentru a vă arăta că toate răspunsurile se află sădite încă de la nașterea noastră, puse și împăturite în inima fiecăruia. De exemplu la întrebarea destul de frecventă,”oare iubesc pe cutare?” răspunsul se află în tine atunci când intri în adâncul inimii tale și vezi foarte clar și obiectiv cât de mult rău sau bine face dragostea ta acelei persoane, cât egoism și orgoliu există, cât interes personal și câtă preocupare pentru fericirea ta proprie sau pentru a celuilalt există, câtă sinceritate și minciună există, toate raportate la dragostea așa cum este ea de fapt(dragoste cu care ai dori și tu să fii iubit). Uite că nu mai este nevoie de nu știu ce cărți, sau studii, sau mari ”specialiști - sexologi” pentru ați da seama dacă iubești sau te folosești de slăbiciunea celuilalt – TU ȘTII cel mai bine. Tot acolo, în inimă se află și Dumnezeu cu dragostea Lui, acolo se află toate argumentele de a face orice acțiune.
Aceste rânduri încearcă să fie de fapt răspunsul unui coleg de-al vostru care m-a întrebat de ce stau cu voi și mă silesc să vă fiu folositor - și vă răspund la toți - știți, impulsul inimii mă îndeamnă să vă spun că îmi sunteți atât de dragi încât zilele când vin la liceu au devenit pentru mine zile de sărbătoare, și așa este dar, mai ales sunteți pentru mine autentice lecții de viață, de curaj, de determinare prin entuziasmul tinereții voastre, prin altruismul involuntar de care dati dovadă, (de cele mai multe ori fără să știți asta), prin ochii aceia iscoditori, prin frumusețea acelei prospețimi , pe care numai un tânăr o poate etala în mod natural. Și, cum nimic nu e întâmplător, poate Dumnezeu a făcut să fie așa, ca, încercând să vă pun o cărămidă la temelia voastră ca oameni, să mă zidesc și pe mine tot ca om.
Cu respect - părintele profesor
|
|
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu