CHIAR DACĂ PLOUĂ

CHIAR DACĂ PLOUĂ

Cad stropi din cer și ce-i dacă mai plouă?

Că tot culoare punem pe cojile de ouă.

Poate ploua un secol, că nouă nu ne pasă

Când la un loc familia s-a adunat acasă.

Ciocnim și ouă roșii dar și pline pahare,

Afară dacă plouă, nici capul nu ne doare,

Avem îndestulare în suflet și pe masă,

E timp urât afară, dar ce frumos în casă!

Ne bucurăm cu toții, cum datina ne cere,

Pentru Hristos prea bunul și pentru Înviere

În cinstea primăverii înmuguresc copacii,

Mireasmă și când plouă împrăștie cozonacii.

De sărbătoare brazii înveșmântați în cetini

Adastă iepurașii copiilor prieteni,

Chiar dacă-n lume plouă, nu este nici o dramă

Domnul Iisus învie, tot Paștele se cheamă.

Cea mai puternică traumă psihică este umilirea.

 "Cea mai puternică traumă psihică este umilirea. Creierul poate procesa orice informație. El poate prelua din orice experiență o lecție de viață. Problema însă este că umilirea nu te poate învăța nimic util.Umilirea este o reacție unilaterală. Poți umili o persoană doar cu condiția că ea nu va riposta. Din acest motiv, cel mai des sunt umiliți copiii și persoanele care sunt nevoite să tacă. De regulă, aceste persoane, atunci când sunt umilite, plâng sau zâmbesc prostesc, fugind de o confruntare.Trebuie să reții că persoanele care își permit să -i umilească pe alții sunt niște fricoși și lași. "

Legenda Iepurasului de Paste

 Legenda Iepurasului de Paste

Cu multi, foarte multi ani in urma, intr-o poienita dintr-o frumoasa padure plina de animalute a aparut o pasare. Aceasta pasare era deosebit de frumoasa, cu penele in toate culorile curcubeului si cu triluri angelice, cum nu se auzisera mai frumoase. Glasul ei era atat de cristalin, incat pana si vantul se oprea, pentru a strange minunatele triluri, ca sa le poarte mai apoi printre frunze si flori prin toata padurea, cat mai departe in lume. Nimeni nu stia de unde a venit aceasta pasare si cat avea sa ramana in acea poienita, insa toate animalutele din padure o iubeau pentru ca le incanta in fiecare zi cu cantecele ei fermecatoare. Frumoasa faptura si-a facut cuib in mijlocul poienitei, in scorbura celui mai vechi copac. Acolo isi ducea ea traiul, cantand in fiecare zi, de dimineata pana seara, strangand in jurul copacului o multime de animale venite de departe sa o asculte. Animalele erau deosebit de incantate de trilurile pasarii. Asa decurgea fiecare zi in padurice de cand se instalase pasarea maiastra. Iarna tocmai trecuse si zilele cu soare erau tot mai dese, prilej de bucurie pentru intreaga padure si de cantec pentru misterioasa pasare. Insa, intr-o zi, nimeni nu stie cum si cand exact, animalele padurii au gasit pasarea frumos colorata cazuta langa batranul copac, ranita, scotand gemete de durere ... gata sa moara! Speriate ca s-ar putea intampla ce era mai rau, toate animalutele au dat fuga la templul Zeitei Lunii, Eostre, rugandu-se fiecare ca aceasta sa faca o minune si sa salveze maiastra pasare. Eostre le-a auzit ruga si a coborat sa vada ce poate face si tare s-a mai intristat zeita! Daca ar fi avut puteri tamaduitoare, ar fi vindecat-o pe loc. A ingrijit aceasta pasare cum s-a priceput ea mai bine. In fiecare zi ii spala ranile si ii dadea sa manance din mancarea zeilor. Si, minune, dupa un timp, pasarea a inceput sa prinda puteri. Zeita s-a bucurat nespus. Dupa alte cateva zile pasarea era complet refacuta. Atunci zeita a luat-o si a aruncat-o spre cer. Dar pasarea a cazut la picioarele zeitei, pentru ca nu mai putea sa zboare. Fusese salvata, dar o asteptau alte primejdii: animalele infometate ale padurii. Zeita a inteles acest lucru si a transformat pasarea in iepuroaica. Nu mai putea zbura, in schimb se putea salva alergand foarte repede. Iepuroaica si-a pastrat insa obiceiul de a face oua. Si astfel, de atunci, in semn de multumire, in fiecare primavara, cand are loc echinoctiul, Iepurasul ii duce Zeitei Lunii un dar constand in ouale sale pe care le picteaza in culorile curcubeului. Si pentru ca iepurasul este o fiinta iubitoare, s-a gandit sa imparta frumoasele sale oua si alte daruri celor necajiti si copiilor care au fost cuminti si care fac fapte bune. Astfel, in fiecare an Iepurasul vine cu mici cadouri pentru copii, lasa ouale pe masa de Paste sau le ascunde in gradina printre flori ori le aseaza frumos in cuiburile ce sunt pregatite special pentru el. Si fiindca iubeste copiii, Iepurasul aduce special pentru acestia oua din ciocolata si alte surprize, sperand ca si in anul ce vine sa fie la fel de cuminti. Iepurasul anunta venirea vremurilor frumoase, calde, reinvierea naturii, aduce noroc, bucurie, bogatie si mesajul crestin al invierii lui Hristos.

Legenda rândunelelor

  Legenda rândunelelor – În clipa în care Iisus a murit, de durere, rândunelele au îmbrăcat mantia lor neagră, de doliu, şi aşa au rămas pâna în zilele noastre

Se spune ca, pe când era copil, Mântuitorul Iisus era tare bun cu toate vietăţile, fie ele cât de mărunte.

Într-o zi, pe când avea numai câţiva aniţori, stătea pe malul unei ape şi se juca cu mâlul moale, modelând din el mici păsarele, pe care le aşeza apoi să se usuce la soare.

Trecând pe acolo un fariseu rău la suflet şi vrând să râdă de copilul ce se juca atât de cuminte, a vrut să lovească păsarile de lut cu piciorul.

Văzând ce vrea să facă, într-o clipă Iisus a lovit pământul cu palma lui mică şi, dintr-o dată, păsarile au prins viaţă şi si-au luat zborul, ciripind vesele şi jucăuşe.

Fariseul a rămas uimit, nemaiştiind ce să creadă!…

Aşa au apărut rândunelele, dar mai întâi ele nu aveau penele negre.

Treizeci de ani mai târziu, când Mantuitorul se afla răstignit pe Cruce, micile păsari nu l-au uitat pe cel ce le-a dat viaţă şi, venind şi aşezându-se pe braţele crucii şi pe capul şi pe umerii lui Iisus, încercau să smulgă cu cioculeţele lor mici ghimpii din cununa de spini a Mântuitorului, măcar cu atât să-i îndulcească chinul celui ce nu greşise niciodată nimănui.

În clipa în care Iisus a murit, de durere, rândunelele au îmbrăcat mantia lor neagră, de doliu, şi aşa au rămas pâna în zilele noastre, păsari binecuvântate de Dumnezeu şi iubite de oameni.

La multi ani!,

 

Una dintre cele mai importante legi ale psihologiei

: “Expresia verbală a iubirii, simpatiei și admirației intensifică energia vitală a celui care o ascultă. Iar cuvintele rele reduc din energie.”

Salcia de Florii este marturia vie a legaturii dintre oameni si divinitate.

Cu o saptamana inainte de Patimile Sale, Domnul nostru Iisus Hristos a intrat in Ierusalim, pe un asin inconjurat de cei 12 Apostoli. Multimea, recunoscandu-L ca fiind adevaratul Mantuitor, L-a intampinat cu ramuri de finic si cantari de bucurie. Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi incepe Saptamana Patimilor, in amintirea carora in biserici se oficiaza in fiecare seara Deniile, slujbe prin care credinciosii il petrec pe Hristos pe drumul Crucii, pana la moarte si Inviere.

Traditional, salcia este dusa la biserica, este sfintita la biserica, apoi este utilizata in gospodarie. Se pune salcie la ferestrele caselor si la icoane. In nici un caz nu se arunca. Salcia de Florii este marturia vie a legaturii dintre oameni si divinitate.De numele acestei plante (salcia) se leaga frumusetea sarbatorii de Florii care aminteste de intrarea lui Iisus in Ierusalim. Domnul Iisus Hristos a fost intampinat de multime cu flori si ramuri de finic si de maslin, dovedindu-şi atasamentul si dragostea fata de El (“Osana, binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului!”)

In Vechiul Testament, ramurile inmugurite sunt simbolul vietii celei noi, a biruintei vietii asupra mortii.