La-nceputul serilor - Nichita Stănescu

La-nceputul serilor 

„Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.

Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.

Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită

din a timpului curgătoare putere.

Simţeam că pot adormi, visând stele locuite.

Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,

aş fi putut împinge nopţile-ncremenite

ca pe-o elice-naintând, spre soare.

Şi numai sentimentul acesta îmi da fericire,

numai gândul ca sunt şi că eşti.

Sprijineam pe ţârâitul greerilor coviltire,

sub care beam azurul decantat în ceşti.

Şi când sfârşeam cuvintele, inventam altele.

Şi când se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,

şi când orele se-verzeau ca smaraldele,

ne bronzam la lumina dragostei noastre.

... Dar tot timpul suna ceva... ceva răsuna,

un cântec de iarba cosită, de taciturne mări,

în care inima de-atunci îşi revărsa

meandrele pierdutelor candori.”

Isprava toamnei.. de Ion Minulescu

Isprava toamnei 

„Toamna, fată deocheată 

Biata fată!...

Deocheată, dar frumoasă

Şi cochetă,

Mi-a intrat odată-n casă,

Indiscretă,

Să mă-ntrebe ce mai fac...

Ce problemă viitoare

Mă mai doare...

Ce ţigări de foi mă otrăvesc

Când vorbesc...

Şi ce fel de coniac

Beau când tac...

Şi de-atunci 

Nu vreau să spun de când 

Am rămas cu toamna-n trup şi gând!...

Şi de-atunci, în fiecare an,

Toamna, fată bună, vine să mă vadă 

Vine ca o oră fixă pe cadran

Şi solemnă ca o stea cu coadă...

Şi, cum ştie că eu nu fac decât bine,

Toamna stă trei luni întregi la mine,

Cum ar sta la ea acasă...

Până ce-ntr-o bună zi mă lasă

Şi se duce de s-ascunde...

Unde?...

Dracul ştie unde!...

„Important nu este ca tu să-i schimbi pe ceilalţi, 

ci ca tu să nu te laşi schimbat de alţii.”  

Juliana Mallart

"Împăcare maximă cu tot ce s-a întâmplat peste zi!" 

 Seară cu momente cât mai plăcute!

 Liniște și căldură în suflete!

Sonetul încercării...sonet de Carmen Pasat

Sonetul încercării Mestecenii supli în coaja lor albă  Fantastici pe ocrul din toamna reală,  Se-nălţă timizi spre-un cer de cerneală  Şi-încet, ca o vrajă, încep să mă soarbă. Mă bate pe umăr tăcerea solară  Iar viaţa arunc-o mănuşă pe iarbă  În semn de stârnire în mine o grabă  De paşi înainte, spre-o lume mai clară. Mai muşc dintr-o clipă, mă târâi spre alta  E grea încercarea pe-un suflet ce arde,  Dar nu-i scena-nchisă, nici stinsă rivalta. Oi trece mirată pe noi bulevarde  Şi-oi strânge în mine cam tot, laolaltă,  Să-mi ţină de cald peste iarna ce cade. sonet de Carmen Pasat

PICTURĂ DE BARBARA PINGOT / ~ STOKROTAS