Sa ne si amuzam un pic.

Cântecul ploii....Daniel Vișan-Dimitriu

Cântecul ploii

Aș vrea să pot să-ți cânt, să fiu cu tine

acolo unde ploaia se oprește

și soarele, în suflet, îmi zâmbește,

dar nu pot azi. Nu voi putea nici mâine.

Nici tu nu poți. Te văd mergând prin ploaie

atât de tristă, dar atât de calmă,

încât prin mine, gândurile, valmă,

se-adună-n lacrimi ce se scurg, șiroaie.

Voi revărsa tristețea pe-o chitară

atunci când mâinile vor fi în stare

și nu vor tremura ca-n ziua-n care

am vrut să fac surâsul să-ți apară.

Îți voi cânta, cu lacrimi în cuvinte,

așa cum simt acum, prin vocea ploii

ce-și plânge stropii, răspunzând nevoii

acelor ce-o așteaptă să-i alinte,

Căci știu că-ți vei întoarce-atunci privirea

iar norii vor pleca spre zări, departe,

luând cu ei tot ceea ce împarte

în două, inimi ce-și doresc iubirea.

Daniel Vișan-Dimitriu

Unde-i teamă, nu-i iubire-Costache Ioanid

Unde-i teamă, nu-i iubire Costache Ioanid  Unde-i teamă, nu-i iubire, Unde-i lege, nu-i sfinţire… Legea dă ce se cuvine, Dragostea se dă pe sine! Legea dă o zi din şapte, Dragostea le dă pe toate! Unde-i lege, nu-i cunună, Unde-s robi, nu-i voie bună! Legea dă viţei pe-altare, Dragostea dă tot ce are! Legea dă a zecea parte, Dragostea le dă pe toate! Unde-i lege, nu-i iertare, Unde-i rug, nu-i îndurare! Legea iartă, dar vrea sânge, Dragostea nimic nu frânge! Legea iartă prin dreptate, Dragostea le iartă toate! Legea are zile sfinte, Dragostea-i mereu fierbinte… Legea dă porunci divine, Dragostea prin har le ţine! Legea-i truda cu simbrie, Dragostea-i Împaratie!

Prin macii de dor

Prin macii de dor

Ce hoți de vise oarbe din mine te-au furat 

Și cine te ascunde în umbre de tristețe, 

De nu-mi răspunzi în oaza nestinsului oftat 

Ce nostalgii străine te-au nins iar cu tandrețe?

Ce straie de-nserare te-au dezbrăcat de mine 

Și unde să-ți caut dorul cu suflet exilat? 

De toate-s vinovată, eu nu știu fără tine, 

Nici să-nfloresc din muguri, nici să zâmbesc curat.

Ce ore blestemate te-au rătăcit hapsâne 

De nu îți simt parfumul, nici licărul din gene? 

Pendule sacadate în amânări păgâne 

Îmi adâncesc amarul în nopți de Sânziene.

"Când întâlnesc un scritor, cititorii îl întreabă invariabil ce e adevăr şi ce e închipuire în ceea ce a scris el. După ce primesc răspunsul rămân dezamăgiţi. Dacă scriitorul le răspunde că nimic nu e inventat, ar zice ei atunci, va să zică a auzit şi el cutare întâmplare şi s-a apucat de scris, asta nu e aşa greu, sau dacă totul e imaginat, aha, va să zică scorneli. Eu însă am complicat puţin lucrurile, dându-le următorul răspuns: adevărate sunt sentimentele, ficţiuni sunt împrejurările...

"Marin Preda

"Dragostea e o forma de respect pentru divinitatea din fiecare om!" Susan Sarandon

ndon

Legenda Oltului şi Mureşului, fraţii transformaţi în râuri de lacrimi

Cu o lungime de peste 600 de kilometri, Oltul este unul din cele mai mari râuri care străbat România. Iar legenda spune că Oltul, la fel ca şi Mureşul, s-a născut din lacrimile unei împărătese, mama a doi feciori, care nu şi-a mai regăsit copiii plecaţi în lume niciodată.

Oltul izvorăşte din munţii Hăşmaşul Mare şi străbate nu mai puţin de 7 judeţe, respectiv Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Olt şi Teleorman. Trece prin oraşele Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Făgăraş, Râmnicu Vâlcea şi Slatina, are o lungime totală de 615 kilometri şi se varsă în Dunăre lângă Turnu Magurele, la Islaz. Între judeţele Sibiu şi Vâlcea, pe o porţiune de aproape 50 de kilometri, râul străbate Defileul Oltului sau Valea Oltului, considerat cel mai lung defileu din ţară.  

Colectează aproape 80 de afluenţi, printre care Lotru, Olteţ, Arpaş sau Cârţişoara, iar pe Olt sunt aproape 30 de lacuri de acumulare. Potrivit www.transilpedia.ro, în perioada dacică era cunoscut sub denumirea daco-getică de Alutus iar după aceea sub cea romană de Aluta. De altfel, de-a lungul văii romanii au construit o linie de fortificaţii - Limes Alutanus - ce cuprindea castrele: Romula, Acidava, Buridava, Castra Traiana, Alutela(Arutela).

Legenda Oltului şi Mureşului, fraţii transformaţi în râuri de lacrimi

Una din cele mai cunoscute legende spune că, odinioară, într-un vârf de munte se ridicase cetatea cu două turnuri a unui împărat. Într-o vară, acesta a luat calea războiului şi nu s-a mai întors. Zadarnic şi-a trimis împărăteasa supuşi în toată lumea să-l caute, nici urmă de el. 

În urma lui, lângă mamă, rămăseseră doi feciori, atât de diferiţi încât n-ai fi spus că sunt fraţi. Dacă unul stătea în turnul de la miazăzi, celuilalt îi plăcea să stea în cel de miazănoapte, unul era mai iute din fire, celălalt era calm, liniştit. Pe cel liniştit îl chema Mureşul iar pe celălalt, Oltul. 

Într-o zi, fraţii au decis să plece să-şi caute tatăl. Deşi i-au promis mamei că nu se despart pe drum, unul a luat-o într-o direcţie iar celălalt, în partea opusă. Într-un final, când li s-a făcut dor unul de celălalt, au încercat zadarnic să se regăsească.

Acasă, mama realizează că cei doi şi-au încălcat promisiunea şi au plecat în direcţii diferite. Pleacă să-i caute, dar în zadar. Desznădăjduită, împărăteasa începe să plângă, iar de la plânsul mamei lor şi Oltul şi Mureşul, s-au prefăcut în două râuri. Oltul a tot alergat printre stânci, spumegând, iar Mureşul a luat-o în altă direcţie, curgând liniştit, între şesuri