Costumul popular apartine unui domeniu de mare complexitate al artei populare romanesti. Prin rolul ce-l detine imbracamintea in existenta omului, costumul popular reprezinta un document de viata, iar descifrarea si analiza elementelor din care se compune sunt in masura sa elucideze importante probleme de etnogeneza.Cunoaşterea mai îndeaproape a acestui costum, purtat în Muscel, aproximativ între râul Dâmboviţa şi râul Vâsan va putea contribui la înţelegerea dezvoltării generale a portului popular din ţara noastră.
Portul popular din Muscel este îndeobşte preţuit şi socotit printre cele mai frumoase din ţară. Faima aceasta şi-o datoreşte aspectului său neobişnuit de spectaculos, ceea ce a făcut ca însăşi, Regina Maria să îl adopte ca ţinută de înaltă ceremonie naţională. Costumele din Argeş, costumele de la curte se remarcă prin abundenţa firului metalic şi paietelor, prezente pe toate componenetele sale. Costumul de femeie din Muscel, care între anii 1890-1910 pătrunde şi la oraş, în cercurile de intelectuali şi chiar la Curtea Regală. Regina Elisabeta, în 1885, sugera ca la balul curţii toate doamnele să se îmbrace în port popular. În acest fel, Casa Regală lansa o adevărată modă, prin intermediul căreia erau îmbinate elemente de port popular cu piese occidentale. Moda purtării costumelor populare ia amploare mai ales în contextul unirii Principatelor, fiind o formă de manifestare a sentimentelor naţionale.
Muscel / Argeș
Costum Diana Ilisei
Photographer Ileana Radulescu.Photography
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu